Închisoare pentru un bărbat. Ținea un animal în casă. Ce ascundea

Narcis Popa |
Data publicării:

Un bărbat care deţinea un pui de leu într-un apartament din Val-de-Marne, în apropiere de Paris, şi care le-a spus judecătorilor că este un iubitor de animale a fost condamnat vineri la şase luni de închisoare de către un tribunal din Créteil, potrivit AFP. 

Bărbatul de 30 de ani a fost, de asemenea, condamnat la plata unei amenzi de 2.000 de euro pentru deţinerea ilegală a animalului, pe care a încercat să-l vândă. 

Puiul de leu, o femelă de două luni şi jumătate, a fost recuperat marţi seara în comuna Valenton de la vecinii bărbatului. Suspectul era ascuns într-un dulap, în timp ce puiul de leu, într-o stare bună de sănătate, se afla în camera copilului. 

Nu este vorba despre un caz izolat, a precizat procurorul în timpul audierii, precizând că Oficiul naţional pentru vânătoare şi faună sălbatică anchetează deţinerea altor trei pui de leu în suburbiile Parisului. 

Contactat de AFP, oficiul nu a dorit să comenteze, însă o sursă apropiată dosarului a evocat ''alţi pui de leu aflaţi în circulaţie'', după cum reiese din filmuleţele publicate pe reţelele de socializare, care însă nu au putu fi încă localizaţi. 

Un alt pui de leu a fost descoperit miercuri, într-un garaj din Marsilia, potrivit autorităţilor vamale. 

Cel descoperit în Val-de-Marne a apărut în diverse videoclipuri pe reţelele de socializare, în care putea fi văzut muşcând un tânăr de cap, lăsându-se mângâiat sau umblând pe stradă. 

Proprietarul puiului de leu a fost descoperit după ce una dintre persoanele din lista sa de contacte de pe Snapchat l-a denunţat la poliţie după ce acesta pusese leul la vânzare pentru 10.000 de euro. 

În faţa judecătorilor, bărbatul a spus că a vrut doar "să se laude" că leul era al lui când, de fapt, îl ''împrumutase'' de la un apropiat venit în vizită. 

''Am văzut leul pe bancheta din spate a maşinii sale. Nu este un lucru pe care îl vezi în fiecare zi. L-am luat în braţe, prietenul meu a văzut că îmi plăcea de el şi mi-a propus să-l păstrez câteva zile''. 

''Îmi plac foarte mult animalele, mereu am avut multe. Am fost hipnotizat de acest leu, nu m-a gândit la consecinţe'', a continuat acesta, dând asigurări că regretă ''prostia''. 

Explicaţiile bărbatului nu au convins nici fundaţia ''30 millions d'amis'', care s-a constituit parte civilă în proces, reamintind amploarea traficului de animale, nici pe procuror. ''Nu l-a luat pentru că i se părea drăguţ, ci pentru că dorea să-l revândă'', a subliniat acesta din urmă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel