Incendii de vegetație în Sicilia: case distruse, aeroportul din Trapani închis. Pompierii spun că situația se îmbunătățește

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Pompierii italieni înregistrează progrese împotriva unor incendii de vegetaţie din Sicilia. 

Pompierii italieni au înregistrat anumite progrese în lupta lor împotriva unor incendii de vegetaţie din Sicilia, informează luni DPA, preluată de Agerpres.

Mai multe incendii de pădure au izbucnit sâmbătă seară în nordul şi sudul Siciliei, în proximitatea localităţilor Palermo şi Trapani.

După ce flăcările s-au apropiat foarte mult de Aeroportul din Trapani, acesta a fost închis temporar în cursul zilei de duminică.

În timp ce zeci de pompieri încercau să stingă focarele duminică, "situaţia s-a îmbunătăţit acum", a declarat luni Renato Schifani, preşedintele regiunii Sicilia, pentru televiziunea publică italiană.

Cu toate acestea, mai multe locuinţe şi sedii ale unor companii situate între capitala Siciliei, Palermo, şi Trapani, sunt în continuare ameninţate de flăcări.

Unele dintre casele din oraşul costier Trapetto au fost distruse de incendii, potrivit presei locale.



Între timp, puternicul vânt Sirocco îngreunează activitatea echipelor de intervenţie, întrucât rafalele sale alimentează flăcările.

Departamentul de pompieri a trimis în zonă şase avioane de combatere a incendiilor şi cinci elicoptere.

Autorităţile italiene speră că pericolul se va diminua în zilele următoare, a raportat postul italian Rai News 24, citându-l pe Salvatore Cocina, directorul Apărării Civile din Sicilia.

Un val de căldură s-a abătut săptămâna trecută asupra Italiei, producând condiţii meteorologice extrem de uscate. Temperaturile din sudul ţării şi din insulele mediteraneene au fost ridicate, însă ele urmează să scadă începând de luni.

În schimb, nordul Italiei a fost lovit de furtuni cu grindină şi vânturi puternice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel