În așteptarea intrării în Schengen, vămile românești se modernizează: 26 de sisteme noi de scanare vor fi cumpărate

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Birourile vamale de frontieră vor fi dotate în următorii ani cu 26 de sisteme de scanare, primele aparate urmând să fie livrate şi montate chiar la începutul anului viitor, potrivit unui comunicat al Autorităţii Vamale Române. Această măsură vine ca parte a unui efort mai larg al Ministerului Finanţelor de a moderniza infrastructura vamală pentru a asigura o gestionare eficientă a frontierelor în interesul securităţii naţionale şi a pentru a consolida mecanismele de combatere a contrabandei şi fraudei la frontiere.

"De astăzi intrăm în linie dreaptă în lupta noastră cu eradicarea fenomenelor ilicite şi în direcţia modernizării şi îmbunătăţirii sistemului vamal, cu accent deosebit pe consolidarea eforturilor de combatere a contrabandei. Aceste scanere vor permite o verificare mai rapidă şi mai precisă a conţinutului mijloacelor de transport, controlul vamal al mărfurilor pentru inspectarea conţinutul coletelor şi al containerelor urmând să se facă fără a mai fi necesară deschiderea lor. Alături de introducerea e-factura, e-sigiliu, şi introducerea informaţiilor telemetrice in sistemul de e-transport, construim un ecosistem robust care să descurajeze orice încercare de fraudă şi contrabandă", a explicat ministrul de Finanţe, Marcel Boloş.

Achiziţia celor 26 de scanere este parte din proiectul "Dotarea birourilor vamale de frontieră cu sisteme de scanare autovehicule şi containere (sisteme de securitate) şi înfiinţarea Centrul naţional de analiză imagistică în cadrul căruia se vor integra sistemele de scanare autovehicule şi containere din dotarea A.V.R.", semnat în cursul zilei de luni, 4 decembrie.

"Primele sisteme de scanare vor fi livrate şi instalate în următoarele trei luni. Utilizarea scanerelor va contribui la creşterea gradului de securizare a frontierei externe a UE şi eficientizarea controlului autorităţii vamale la trecerea mijloacelor de transport. Utilizarea acestor sisteme va da AVR un avantaj în combaterea contrabandei, a fraudelor vamale şi va duce, totodată, la reducerea timpului de aşteptare la trecerea frontierei", a declarat Ion Cupă, preşedintele Autorităţii Vamale Române.

Beneficiarul proiectului este Autoritatea Vamală Română, iar finanţarea este asigurată din bugetul naţional şi din bugetul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Programul face parte Pilonul III al PNRR - Creştere inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi o piaţă internă funcţională, cu întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) puternice, Componenta 8 - Reforma fiscală şi reforma sistemului de pensii, Reforma R2 - Modernizarea sistemului vamal şi implementarea vămii electronice, Investiţia I4 - Implementarea vămii electronice.

Sistemele ar urma să fie cumpărate până în 2027

 

Data începerii proiectului este 4 decembrie 2023. Data încheierii proiectului este 31 decembrie 2027 (31 decembrie 2026 pentru componenta finanţată prin PNRR). Durata proiectului este de 49 luni (37 luni pentru componenta finanţată prin PNRR). Finanţarea este nerambursabilă (PNRR): şi este de 34,060 milioane de euro.

Obiectivele generale ale proiectului sunt: eficientizarea controlului vamal asupra mijloacelor de transport prin dotarea autorităţii vamale, în punctele de trecere a frontierei, cu sisteme de securitate (echipamente de control nedistructiv: scanere autovehicule şi containere); integrarea sistemelor de securitate (echipamente de control nedistructiv) în Centrul Naţional de Analiză Imagistică şi realizarea monitorizării în timp real a analizelor imagistice asupra rezultatelor scanărilor efectuate cu echipamentele de scanat; îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor prestate de echipele de control operativ (în frontieră şi echipe mobile) pentru asigurarea securităţii şi siguranţei cetăţenilor şi protejarea intereselor financiare ale Uniunii şi ale statelor membre.

Activităţi principale ale proiectului: dotarea birourilor vamale de frontieră cu 26 de sisteme de securitate (echipamente de control nedistructiv: scanere autovehicule şi containere); realizarea lucrărilor de investiţii (construcţii) pentru asigurarea respectării normelor de protecţie radiologică în exploatarea echipamentelor; înfiinţarea Centrului Naţional de Analiză Imagistică şi realizarea integrării echipamentelor de control nedistructiv în acesta; formarea personalului de specialitate care va asigura operarea sistemelor de securitate.

Utilizarea scanerelor cu raze X în controlul vamal are mai multe scopuri: contribuie la combaterea fraudei vamale, inclusiv a subdeclarării valorii mărfurilor, oferind astfel autorităţilor o modalitate eficientă de a verifica conţinutul încărcăturilor.

De asemenea, aceasta permite autorităţilor să detecteze obiecte sau substanţe periculoase, cum ar fi materiale explozive, arme sau substanţe chimice periculoase, care pot reprezenta o ameninţare pentru securitatea naţională. Ajută la identificarea oricăror bunuri sau substanţe interzise care ar putea fi introduse ilegal într-o ţară, cum ar fi droguri, arme interzise sau alte mărfuri interzise. Permite identificarea substanţelor sau materialelor care pot avea impact negativ asupra mediului înconjurător şi care pot fi interzise sau restricţionate. Accelerarea procesului vamal prin scurtarea timpului de inspecţie manuală a fiecărui colet sau container, ceea ce duce la o desfăşurare mai rapidă a operaţiunilor vamale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel