Impozitarea diurnei transportatorilor: ANAF, răspuns neînțeles pentru UNTRR. „Ameninţă cu extincţia acest sector“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Transportatorii români trag un semnal de alarmă cu privire la „atacuri tot mai dese” asupra şoferilor în Franţa
Transportatorii români trag un semnal de alarmă cu privire la „atacuri tot mai dese” asupra şoferilor în Franţa

ANAF a transmis, vineri, în 18 iunie, în ziua în care transportatorii au declanșat proteste în toată țara, un răspuns la situația semnalată de UNTRR cu privire la impozitarea diurnei, fără însă ca Fiscul să țină cont de specificul activității de transport rutier și fără a răspunde concret la problemele breslei.

Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului clarificarea urgentă a situaţiei impozitării diurnei plătite şoferilor profesionişti români care operează transport rutier internaţional, având în vedere incertitudinea majoră creata în sectorul transporturilor rutiere de controalele recente ale ANAF, care au vizat reîncadrarea diurnei ca venit salarial şi plata impozitelor şi contribuţiilor aferente retroactiv pe 5 ani.

Vezi și: Şoferii de TIR blochează străzile din România. Augustin Hagiu: "Transportatorii ar putea dispărea ca breaslă. Românii vor plăti mai mult"

Deși în răspunsul ANAF transmis UNTRR se confirmă faptul că diurna, respectiv indemnizația de delegare/detașare are același tratament fiscal, fiind neimpozabilă în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurna în România, ANAF nu clarifică practica sa recentă de control aplicată transportatorilor rutieri prin care a decis impozitarea retroactivă a diurnei, cu consecințele dramatice pentru industria de transport rutier și pentru economia României”, precizează UNTRR.

În aceste condiții, reprezentanții Uniunii cer Guvernului să clarifice „urgent” situația.

„Această interpretare retroactivă a legislaţiei aplicabile de către organismele de control din România afectează grav supravieţuirea sectorului românesc de transport rutier internaţional, ameninţând să conducă la falimentul imediat al firmelor de transport, în condiţiile în care sunt situaţii în care deciziile de impunere sunt în cuantum cel puţin egal cu cifra de afaceri anuală a companiei”, susţin reprezentanţii UNTRR într-un comunicat.

Vezi AICI răspunul ANAF către UNTRR.

Organizaţia patronală atenţionează că orice creştere unilaterală a costurilor în domeniul transporturilor rutiere de către România în urma acestei noi interpretări a ANAF, „ameninţă cu extincţia acest sector important al economiei româneşti”.

ANAF, răspuns neînțeles pentru UNTRR

 

„Operatorii de transport rutier sunt puşi într-o situaţie disperată, iar protestele sunt inevitabile, întrucât firmele ajung să nu mai aibă nimic de pierdut. Prin proteste se trage încă un semnal de alarmă în speranţa clarificării favorabile”, arată UNTRR.

Dispariţia industriei româneşti de transport rutier internaţional va duce la zero contribuţii la exportul de servicii al României şi la costuri cu serviciile de transport plătite către străini, astfel că la transporturi, „în loc de excedent vom înregistra deficit”.

În acest context, UNTRR solicită sprijinul Guvernului României pentru fundamentarea corectă a deciziilor şi clarificarea situaţiei impozitării transportatorilor rutieri printr-o abordare care să crească competitivitatea acestui sector esenţial al economiei româneşti şi nu sa îi ameninţe supravieţuirea.

„Practica ANAF de impozitare a diurnei reprezintă o abordare unică în Uniunea Europeană, unde atât ţările vestice cât şi cele estice nu impozitează sumele acordate cu titlul de diurna. În aceste condiţii, este imposibil transportatorilor români să mai concureze cu sectorul de transport din alte ţari (Ţările Baltice, Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Spania) – care au un avantaj competitiv prin neimpozitarea diurnei”, au mai transmis reprezentanţii UNTRR.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel