Horoscop, sâmbătă, 9 martie, 2019

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Horoscop. Berbecii au  senzatia ca toata lumea are ceva cu ei, dar nu e deloc asa, pe când Leii de apropie de sfarsit deci trebuie sa se obisnuiească cu ideea ca nu se vor  mai bucura de aceasta senzatie placuta multa vreme.

BERBEC

Ai senzatia ca toata lumea are ceva cu tine, dar nu e deloc asa. Cei care te critica, o fac cu un ton constructiv, prin care chiar vor sa-ti fie de ajutor, nicidecum sa-ti taie elanul. Asculta parerile altora, chiar daca nu esti de acord cu ele, pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, vei ajunge la vorba lor. Merita sa tii minte opiniile care se vehiculeaza, nu le ignora, pentru ca vei regreta intr-o zi ca nu ai ascultat ba de unul ba de altul care ti-au oferit informatii folositoare candva. 

TAUR

E o zi cu doua fete, de parca treci de la o extrema la alta de cateva ori. Ceea ce incepe rau, tinde ulterior spre bine, dar nu tine mult si aluneci inapoi in zona sensibila, dar aceasta oscilatie sus-jos se va mentine pe tot parcursul zilei, incat nici nu vei putea spune, la final, daca ziua a fost buna sau rea, de vreme ce cunosti ambele fete ale monedei. Nu trata nimic la extreme: bucura-te cu moderatie iar problemele trateaza-le cu umor, deoarece o atitudine de mijloc – nici plus, nici minus – ar fi de preferat.

GEMENI

Un hop financiar te obliga sa opresti orice afacere in derulare pana la noi ordine. Posibil sa resimti un gol in portofel, peste care vei trece, dar cat timp nu primesti bani in plus care sa acopere lipsa, nu poti merge mai departe in ce ti-ai propus. Poate e vorba de o amanare a unei plati, de incapacitatea de a-ti achita o datorie mai veche, de imposibilitatea de a cumpara acum un obiect pentru care ai facut deja sacrificii, ca atare e bine sa lasi investitiile pe altadata. 

RAC

Daca vrei sa ai o zi de succes, incearca sa faci echipa cu persoane mai mature, cu mai multa experienta, de la care ai si tu inca foarte multe de invatat. Stai mai mult in compania celor in varsta, a fratilor mai mari, a parintilor, a prietenilor dintr-o generatie superioara celei din care faci parte, pentru ca sfaturile lor se vor dovedi a fi extrem de utile. Cere-le parerea, pentru ca ei vad lucrurile cu totul altfel decat tine, de la nivelul experientei lor bogate de viata si se arata dispusi sa ti-o impartaseasca si tie, cu drag.

LEU

Ceva placut se apropie de sfarsit deci trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca nu te vei mai bucura de aceasta senzatie placuta multa vreme. Tot ce-i frumos se incheie, la un moment dat, vei ramane cu amintirile placute, cu trairile acumulate, dar trebuie totusi sa te detasezi si sa treci mai departe fara a te crampona de senzatii. Nimic nu-i vesnic: nici iubirea, nici fericirea, nici vacanta, deci de maine te vei gandi la aceste placeri cu jind, cu dor, cu nostalgie, dar multumit ca ai avut parte de ele.

FECIOARA

Banii nu sunt pe un teren prea bun ca sa-ti faci planuri costisitoare, ca atare trebuie sa dramuiesti cu prudenta fiecare leut, ca sa nu dezechilibrezi balanta. Nu inseamna ca nu vei plati tot ce ti-ai propus, ci doar ca, dupa ce lista da datorii va fi adusa la zi, nu prea vei mai ramane cu nimic pe langa. Fa un efort sa tii sub control cheltuielile acestei perioade, pentru ca te afli pe un teren cam sensibil in care orice abatere inutila se poate solda cu alte si alte datorii.

Citeste mai multe pe: romaniatv.net

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel