Guvernul PSD oferă privilegii președinților CCR, ÎCCJ, Curții de Conturi, CSM: Reședințe oficiale gratuite și chetuieli de întreținere suportate de RAAPPS

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Guvernul a dat o ordonanță de urgență  în care președinții Curții Constituționale, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții de Conturi, CSM și Academiei Române vor beneficia de aceleași privilegii ca primii oameni în stat în ceea ce privește locuințele de protocol. 

Vor primi reședințe oficiale, care vor fi puse la dispoziție gratuit de RAAPS, dar se vor plăti cheltuielile de întreținere ale imobilelor tot de RAAPS.

"Având în vedere importanța deosebită și rolul funcțiilor de preşedinte al Curţii Constituţionale, preşedinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, preşedinte al Curţii de Conturi, președinte al Consiliului Superior al Magistraturii și președinte al Academiei Române, se impune crearea cadrului legal pentru ca persoanele care ocupă aceste funcții să beneficieze de reședințe oficiale din cadrul fondului locativ de protocol și bunuri mobile aflat în domeniul public al statului și administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". Cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apă, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri aferente utilizării reşedinţei oficiale se vor suporta din fondurile regiei", se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Dar, Viorica Dăncilă vrea să mărească terifele de închiriere pentru imobilele atribuite persoanelor fizice obișnuite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel