Grupare de traficanţi de MIGRANȚI vietnamezi, destructurată. Două persoane au fost reţinute

Liviu Ludovic |
Data publicării:

O grupare specializată în trafic de migranţi vietnamezi a fost destructurată de poliţişti, două persoane fiind reţinute, joi, în acest dosar în urma unor percheziţii care au avut loc în judeţele Dâmboviţa şi Prahova.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa din cadrul Poliţiei Române, împreună cu cei ai Direcţiei de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere din cadrul Poliţiei de Frontieră Române, au efectuat două percheziţii domiciliare în Dâmboviţa şi Prahova într-un dosar de trafic de migranţi, în urma descinderilor fiind ridicaţi aproximativ 10.000 de lei, 6.200 de euro şi 1.300 de dolari.

"Ancheta în cauză a început anul acesta, poliţiştii celor 3 structuri, efectuând cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. Gruparea infracţională cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi este bănuită că ar fi a efectuat, în a doua jumătate a anului 2020, mai multe transporturi ilegale de migranţi de origine vietnameză, două dintre acestea fiind instrumentate de autorităţile din Bulgaria, migranţii fiind transportaţi ilegal din Grecia către România. Membrii grupării sunt cetăţeni români, stabiliţi în zona Municipiului Bucureşti şi a judeţelor Prahova şi Dâmboviţa", precizează sursa citată.

Trei persoane bănuite au fost aduse cu mandat la sediul IGPF, tot aici fiind conduşi şi 10 migranţi de origine vietnameză, depistaţi la una dintre adrese.

În acest dosar au fost reţinute două persoane, ele fiind prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în vederea punerii în mişcare a acţiunii penale, audierii şi a luării unei măsuri preventive.

Conform IGPR, la data de 13 octombrie a fost depistat, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, un transport ilegal de nouă migranţi de origine vietnameză, unul dintre liderii grupării fiind oprit în trafic în momentul în care ar fi organizat activitatea infracţională şi ar fi intenţionat să părăsească România, cu destinaţia Germania.

Faţă de acesta şi de conducătorul auto al autoutilitarei folosite pentru transportul ilegal al migranţilor a fost luată de către ofiţerii de cercetare penală măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior, de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Târgovişte, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Migranţii de origine vietnameză au fost audiaţi în calitate de martor, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel