Gigi Becali a dezvăluit ce i-a propus lui Nicușor Dan la Cotroceni: "Firmelor și patronilor nu o să le convină ce am spus"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
George Becali (Foto: Agerpres)
George Becali (Foto: Agerpres)

Gigi Becali propune introducerea impozitului progresiv și spune că cei bogați nu vor simți majorarea de taxe. În cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, deputatul AUR a mai propus creșterea TVA de la 19% la 20%. 

Deputatul George Becali a susținut, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, introducerea impozitului progresiv. El a propus și mărirea TVA de la 19% la 20%, pentru a crește încasările la buget.

'Eu am spus și de TVA. Domnul președinte a spus că: 'Nu măriți TVA. Exclus'. Dar părerea mea e că unde este 19 lei e și 20 de lei. Adică, unde dai un leu într-o 100, nu contează. Ca să câștigăm 1,5 miliarde. Pentru că e vorba de cam 30 de miliarde. (...) Dacă cumperi de 100 de lei și dai 119 lei, contează că mai dai un leu, adică 120? E un leu', a declarat Becali presei.

De asemenea, deputatul neafiliat s-a pronunțat în favoarea impozitului progresiv, susținând astfel măsura propusă de PSD.

'Pentru firmele care au o cifră de afaceri de peste 100 de milioane - 25%. Că și așa au jefuit țara destul. Că sunt firmele mari, marile corporații. (...) Nu a vorbit, doar și-a notat anumite lucruri (președintele - n.r.). Asta cu impozitul progresiv și-a notat-o. Eu am spus că PSD are dreptate când vorbește despre impozit progresiv, că nu se poate altfel. Și așa au spus specialiștii. Facem noi acum minuni? De unde scoatem bani?', a spus Becali.

El a oferit și exemplul personal, adăugând că la un profit anual de 10 milioane de euro ar putea să plătească un impozit de 2 milioane de euro, nu de 1,6 milioane.

'Eu mă dau exemplu pe mine, om de afaceri. Probabil că firmelor și patronilor nu o să le convină ce am spus. Dar eu am spus: hai să tragem noi grosul, noi să suportăm această problemă pe care o are România. Și m-am dat exemplu pe mine: dacă am un profit de 10 milioane de euro într-un an, trebuie să plătesc 16%, cota unică. 16% înseamnă să plătesc 1,6 milioane. Păi mai plătesc încă 400.000 și dau 2 milioane. Că nu mă afectează cu nimic. Voi fi mai puțin bogat cu 400.000', a menționat Becali.

Un număr de 21 de parlamentari neafiliați au fost prezenți la consultările de la Palatul Cotroceni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel