Germania suspendă proiectul gazoductului Nord Stream 2, ca reacţie la acţiunile Rusiei

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Guvernul de la Berlin a decis, marţi, suspendarea proiectului gazoductului Nord Stream 2, care face legătura între Rusia şi Germania, ca reacţie la decizia preşedintelui Vladimir Putin de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk.

"În contextul noilor evoluţii, trebuie să reevaluăm situaţia şi din punctul de vedere al gazoductului Nord Stream 2. Am cerut pentru moment oprirea procedurilor de autorizare a gazoductului. Iar, în lipsa certificării, gazoductul Nord Stream 2 nu poate deveni funcţional", a afirmat cancelarul Olaf Scholz, conform publicaţiilor Der Spiegel şi Bild.

"Decizia Rusiei de a trimite trupe în Ucraina constituie o încălcare gravă a dreptului internaţional. În această etapă, este important ca, în afară de primele sancţiuni, să fie evitată escaladarea crizei şi o nouă catastrofă. În această direcţie se concentrează toate acţiunile noastre diplomatice", a afirmat Olaf Scholz, citat de Mediafax.

Germania suspendă proiectul gazoductului Nord Stream 2, ca reacţie la acţiunile Rusiei

 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat, luni seară, armatei ruse să intervină pentru misiuni de "menţinere a păcii" în regiunile separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, după recunoaşterea independenţei acestora. Statele Unite, NATO, Uniunea Europeană şi Marea Britanie au condamnat vehement decizia Rusiei, care constituie o încălcare a suveranităţii unui stat independent.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a avertizat recent, în cursul întâlnirii cu Olaf Scholz, că, în cazul unei invazii ruse în Ucraina, proiectul gazoductului Nord-Stream 2, între Rusia şi Germania, nu va deveni operaţional. "Nu va mai exista Nord Stream 2, îl vom opri", a afirmat Biden.

Statele Unite s-au opus constant gazoductului Nord Stream 2, dar Administraţia Joseph Biden a dispus anularea unor sancţiuni impuse unei companii europene, pentru a evita deteriorarea relaţiilor cu Germania şi cu Uniunea Europeană. Fostul preşedinte american Donald Trump a criticat frecvent proiectul gazoductului Nord Stream 2. Statele Unite susţin că vor reducerea dependenţei Europei de resursele energetice ruse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel