Germania. Cea mai nouă mutație a coronavirusului, depistată în ţară

Andreea Cosma |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Germania este ultima țară care a descoperit o nouă mutație a coronavirusului, o nouă variantă fiind identificată în rândul unui grup de pacienți spitalizați în Bavaria, anunță CNBC.

Presa locală a raportat pentru prima dată luni că o variantă necunoscută a coronavirusului a fost descoperită la 35 de pacienți la un spital din orașul Garmisch-Partenkirchen, din sud-estul Germaniei.

Virusul modificat a fost găsit la 35 din 73 de persoane nou infectate din spital. Probele sunt acum examinate la spitalul universitar Charité din Berlin. CNBC a contactat ministerul sănătății din Germania pentru confirmarea rapoartelor.

Oficialii au spus că varianta este diferită de variantele descoperite recent în Marea Britanie și Africa de Sud.

Directorul medical adjunct al spitalului, Clemens Stockklausner, a declarat într-o conferință de presă că nu este clar încă dacă mutația a făcut virusul mai transmisibil (ca și în cazul variantelor descoperite în Marea Britanie și Africa de Sud) sau mai mortal.

Nici variantele britanice și din Africa de Sud nu s-au dovedit a provoca mai multe decese, deși ca urmare a capacității lor de a se răspândi mai ușor au cauzat mai multe infecții, spitalizări și, ca urmare, mai multe decese. Marea Britanie și Irlanda, în special, au văzut o răspândire rapidă a virusului mutant, care a provocat o creștere a infecțiilor și a lăsat unele spitale să se lupte cu un aflux de pacienți.

Rata infecției din Germania rămâne o preocupare semnificativă, cu alte 11.369 de cazuri zilnice raportate marți de agenția de sănătate publică, Institutul Robert Koch. Numărul total de cazuri este de peste 2 milioane, iar numărul deceselor de 47.622.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel