Germania anunță că oferă 5000 de soldați pentru noua forță de reacție rapidă a UE 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Germania va oferi nucleul soldaților care va reprezenta noua forță de reacție rapidă a Uniunii Europene. 

Germania este pregătită să furnizeze în 2025 nucleul noii forţe de reacţie rapidă a Uniunii Europene, a anunţat luni ministrul apărării german Christine Lambrecht, înaintea discuţiilor cu omologii săi din UE despre strategia europeană în domeniul securităţii, ce ar urma să fie convenită de liderii statelor membre în această săptămână, relatează Reuters.

''Voi prezenta faptul că Germania poate furniza nucleul militar ... pentru anul 2025'', a declarat Lambrecht la sosirea la Bruxelles pentru reuniunea miniştrilor afacerilor externe şi ai apărării din UE.

Aceştia discută luni despre Busola Strategică, care va oferi orientări politice şi strategice clare cu privire la modul în care UE va aborda chestiunea securităţii şi apărării în următorii 5-10 ani şi va consolida rolul UE de furnizor de securitate pentru cetăţenii săi. Aceasta va permite UE să acţioneze mai rapid şi mai decisiv pentru a-şi proteja valorile şi interesele, precum şi să contribuie la pacea şi securitatea internaţionale.

Ca parte a Busolei Strategice, Uniunea Europeană şi-a propus crearea unei forţe de reacţie rapidă, restructurând grupurile tactice actuale pe care UE le are din 2007, dar care nu au fost utilizate niciodată.

Uniunea Europeană vrea să poată interveni rapid



''Trebuie să devenim mai rapizi, în special atunci când ne confruntăm cu o asemenea situaţie plină de provocări ca cea din prezent'', a subliniat ministrul apărării austriac Klaudia Tanner, referindu-se la agresiunea militară rusă asupra Ucrainei.

Într-o schimbare majoră a politicii sale de securitate, Germania a aprobat livrarea de arme către Ucraina şi a anunţat o creştere substanţială a cheltuielilor sale pentru apărare după ce forţele ruse au invadat ţara vecină, relatează Agerpres. 

Germania şi Franţa pledează de mulţi ani pentru consolidarea capabilităţilor de apărare ale Uniunii Europene. În programul electoral, prezentat săptămâna trecută, preşedintele Emmanuel Macron a propus consolidarea suveranităţii Franţei şi a Uniunii Europene. "Trebuie să reinvestim în modelul complet al forţelor armate, pentru a avea o naţiune mai independentă în contextul crizelor, pentru a putea înfrunta un război de mare intensitate care poate reveni pe continentul nostru", a subliniat Emmanuel Macron. Emmanuel Macron a declarat că nu regretă afirmaţia din anul 2019 privind "moartea cerebrală" a NATO şi a pledat pentru o "clarificare strategică" şi pentru reconfigurarea "ordinii europene în materie de securitate", relatează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel