Georgiana Onea a murit la doar 21 de ani. Doliu în fotbalul feminin românesc

Sursa foto: Facebook @Georgiana Onea
Sursa foto: Facebook @Georgiana Onea

Doliu în fotbalul feminin românesc. Jucătoarea Georgiana Onea s-a stins din viaţă la vârsta de 21 de ani, din cauza unei maladii rare.

Sportiva a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în Italia în iulie 2018, dar fata nu a mai putut lupta pentru viaţa sa. Tânăra a fost elevă la Colegiul Tehnic Gheorghe Balș din Adjud și era jucătoare de fotbal în echipa FC Onești.

Vestea morţii a fost confirmată de fostul său profesor de sport, Marian Drăghici, de la Colegiul Tehnic Gheorghe Balș: „Când am plecat la drum eram foarte încrezători, Dumnezeu ne-a dat speranțe și sufletul nostru era plin de bucurie. Acum El a ales că e mai bine să mergi la îngeri, pentru că avea nevoie de un suflet curat, frumos și bun, ca al tău!

Draga noastră Georgiana Onea, rămâi mereu în inimile noastre! Îți promit că acel turneu despre care am vorbit se va desfășura mereu în Adjud, pentru a ne aminti de tine! Drum lin spre îngeri și Dumnezeu să te odihnească!”, scrie Observator.

Şi Federaţia Română de Fotbal a transmis un mesaj: "Federaţia Română de Fotbal şi Liga 1 Feminin regretă dispariţia jucătoarei Georgiana Onea, care a decedat în data de 17 ianuarie 2021, la doar 21 de ani. Georgiana Onea a jucat la echipa de fotbal feminin FC Oneşti până în anul 2017, când a suferit o accidentare la gleznă. În urma investigaţiilor relizate la acel moment, tânăra jucătoare a primit un diagnostic crunt: Sarcomul Ewing, un tip rar de cancer osos. Federaţia Română de Fotbal transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor".

 

A luptat până în ultima clipă

 

În luna martie, Georgiana scria un mesaj de încurajare. A vrut să lupte până la capăt.

„Ai lucruri mai importante de făcut decât să îţi plângi de milă, zbierând că viaţa a fost nedreaptă, că încă îţi este greu și că meritai mai mult. Tu nu ai venit în lume ca să obţii ceva, ori pentru a deveni altcineva decât eşti. Nu ai venit cu sacoşa goală, ca să îți faci cumpărături și nu vei lua nimic cu tine. Eşti un sac cu daruri pe care le împarţi oamenilor în mod necondiţionat, adică fără a le măsura meritele”.

 

Tragedii pe bandă rulantă

 

Este a treia tragedie din fotbalul feminin românesc, după ce jucătoarea Alice Cociuba, de la Piroş Security Arad, a decedat la vârsta de doar 21 de ani, la 24 decembrie, în urma unui accident rutier.

În octombrie s-a stins şi antrenorul Florin Bugar, care era selecţionerul echipei naţionale feminine de fotbal Under-19, la 48 de ani.

 

[citeste si]

 

 

 

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy