Franța. Certificatul sanitar COVID-19, obligatoriu în transporturile pe distanţe lungi după 7 august

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Franţa. Permisul sanitar, validat. Anumite prevederi, blocate de Consiliul Constituţional
Franţa. Permisul sanitar, validat. Anumite prevederi, blocate de Consiliul Constituţional

Certificatul sanitar COVID-19 va deveni obligatoriu pentru accesul în mijloacele de transport pe distanţe lungi în Franţa după data de 7 august, a anunţat miercuri ministrul francez al transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari, potrivit AFP.

Adoptată de parlamentul de la Paris în noaptea de duminică spre luni, legea care cuprinde această măsură urmează să fie promulgată pe 7 august şi pusă în aplicare în zilele următoare, între 7 şi 10 august, a precizat oficialul francez la postul BFMTV/RMC.

Acest certificat, care oferă informaţii despre vaccinarea cu schema completă, un test COVID-19 negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară, va fi obligatoriu în special pentru zborurile interne, călătoriile cu trenurile TGV, Intercity şi cele de noapte. În cazul transportului feroviar, verificările vor fi masive, dar nu sistematice, din cauza numărului mare de călători, circa 400.000 pe zi, a menţionat ministrul francez. ''Vom încerca să facem acest lucru în modul cel mai operativ şi fluid posibil, astfel încât să avem o bună rată a controlului şi în acelaşi timp şi nu le facem greutăţi călătorilor'', a subliniat el, adăugând că doreşte să evite formarea ''unor cozi prea mari''.

Peste 40 de milioane de francezi, respectiv mai mult de 60% din populaţie, au fost vaccinaţi cel puţin cu o doză de vaccin anti-COVID-19. Legea în baza căreia accesul în mijloacele de transport menţionate va fi permis numai pe baza certificatului sanitar COVID-19 instituie de asemenea vaccinarea obligatorie pentru personalul de îngrijire şi a fost adoptată pentru a combate valul patru al pandemiei, provocat de varianta Delta a coronavirusului. Noile măsuri au provocat proteste, în timp ce preşedintele Emmanuel Macron a criticat ''iresponsabilitatea'' şi ''egoismul'' celor care refuză să se vaccineze.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel