Franţa analizează posibilitatea unei a patra doze de vaccin

Alexandru Ichim |
Data publicării:
Fotografie creată de Thirdman, de la Pexels
Fotografie creată de Thirdman, de la Pexels

Autorităţile ştiinţifice franceze studiază posibilitatea unei a patra doze de vaccin anti-COVID pentru persoanele în vârstă, chiar dacă această problemă este deocamdată "prematură", a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii al Franţei, informează AFP.

"Alte ţări europene se află oarecum în acelaşi stadiu asupra acestor chestiuni, în aşteptarea poziţiei autorităţilor ştiinţifice", a subliniat ministerul într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres. 

Deschizător de drumuri în această problemă, Israelul a început pe 3 ianuarie inocularea unei a patra doze persoanelor de peste 60 de ani, în plină explozie a contaminărilor legate de varianta Omicron, una foarte contagioasă.

"A patra doză, ea este încă discuţie, este încă foarte prematur pentru a ne pronunţa asupra acestui subiect. Vom face după cum ne vor spune autorităţile ştiinţifice să facem", a continuat ministerul, care va aştepta avizul Consiliului de Orientare a Strategiei de Vaccinare (COSV) şi al Înaltei Autorităţi Sanitare (HAS).

Posibilitatea unei doze de rapel



În Franţa, odată cu scăderea în timp a eficacităţii vaccinurilor împotriva infectării, posibilitatea unei doze de rapel (cel mai adesea a treia) este oferită din septembrie celor peste 65 de ani şi persoanelor care au comorbidităţi. Ulterior, ea a fost extinsă în mod progresiv pentru persoanele în vârstă de peste 18 ani.

În acest stadiu, minorii nu sunt vizaţi de a treia doză, exceptând adolescenţii cu vârste între 12 şi 17 ani care suferă de comorbidităţi. Înalta Autoritate Sanitară din Franţa analizează posibilitatea de a extinde doza de rapel pentru toţi minorii cu vârste între 12 şi 17 ani. 

OMS afirmă că sunt necesare mai multe cercetări privind eficacitatea vaccinurilor asupra variantei Omicron

 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat marţi că sunt necesare mai multe cercetări pentru a afla dacă vaccinurile anti-COVID-19 existente oferă o protecţie adecvată împotriva variantei extrem de contagioase Omicron, chiar dacă producătorii de vaccinuri dezvoltă o nouă generaţie de seruri, relatează Reuters, scrie Agerpres. 

Cea mai recentă notă de informare a agenţiei ONU îşi propune să răspundă celor mai importante întrebări despre noua variantă de coronavirus apărută prima dată în noiembrie, precum cele legate de severitatea, transmisibilitatea şi abilitatea sa de a evita protecţia oferită de vaccinurile existente. Aceasta stabileşte, de asemenea, priorităţile pentru statele sale membre.

Citește mai multe aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel