Fotbalistul român Deian Boldor, infectat cu noul coronavirus în Albania

coronavirus
covid19

Fundaşul român Deian Boldor, care evoluează la echipa albaneză de fotbal Partizani Tirana, a fost testat pozitiv la coronavirus, după cum a confirmat chiar el pe...

Fundaşul român Deian Boldor, care evoluează la echipa albaneză de fotbal Partizani Tirana, a fost testat pozitiv la coronavirus, după cum a confirmat chiar el pe Instagram.

Boldor (25 ani), fost internaţional de tineret, a postat un mesaj în care condamnă ştirile false publicate despre el de presă. Media albaneză, citată de presa română, a relatat că Boldor ar fi fost agresat de unii coechipieri pe motiv că i-ar fi infectat cu COVID-19.

Stop cu informaţiile false. Sunt bine, sunt acasă şi iau toate măsurile împotriva virusului. Mulţumesc, a scris Boldor în limbile română, engleză şi italiană în reţeaua de socializare amintită.

Boldor a jucat în 22 de partide în acest sezon la Partizani, în campionatul Albaniei. Partizani ocupă locul 5 în clasament, după 32 de etape, cu 48 de puncte, informează Agerpres.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close