Fondatorul WikiLeaks Julian Assange ar fi fost supus TORTURILOR

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Julian Assange prezintă „toate simptomele torturii psihologice” la care a fost expus „timp de mai mulţi ani”, pe fondul campaniei de defăimare lansate împotriva sa de media, judecători şi responsabili politici, a declarat vineri raportorul ONU pentru tortură, Nils Melzer, care l-a vizitat în închisoare pe fondatorul WikiLeaks, relatează AFP şi Reuters, potrivit Știrile PRO TV.

Assange „a fost expus în mod deliberat, timp de mai mulţi ani, unor forme grave de pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, ale căror efecte cumulate nu pot fi descrise altfel decât ca tortură psihologică", notează într-un comunicat Melzer, expert independent al ONU şi profesor de drept internaţional.

Melzer, care l-a vizitat pe Assange în închisoarea Belmarsh din Londra la 9 mai, împreună cu doi medici, şi-a exprimat preocuparea faţă acuzaţiile SUA împotriva acestuia şi şi-a reiterat apelul de a nu fi extrădat.

SUA au cerut extrădarea lui Assange, acuzându-l iniţial de conspiraţie în vederea accesului ilegal la informaţii păstrate în calculatoare guvernamentale, pentru ca săptămâna trecută Departamentul Justiţiei al SUA să anunţe inculparea lui pentru încă 17 capete de acuzare legate de încălcarea legii anti-spionaj, pentru fiecare dintre ele riscând o pedeapsă maximă de 10 ani de detenţie.

Julian Assange a fost arestat pe 11 aprilie la Londra, după ce Quito i-a revocat azilul diplomatic datorită căruia fondatorul WikiLeaks a rămas timp de aproape şapte ani în ambasada ecuadoriană din capitala Marii Britanii. El se refugiase în 2012 la ambasada Ecuadorului de la Londra pentru a nu fi extrădat în Suedia, unde era acuzat de viol.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel