Filme pe net. Abonamente ieftine în România, portate ORIUNDE în Europa

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Dacă ai abonament în România la vreun canal online cu filme sau jocuri online preferate îl vei putea lua cu tine oriunde în Europa, conform unei decizii a Parlamentului şi Comisiei Europene.

Dacă aveţi abonament la conţinut online - platforme de streaming şi TV - plătit în România, unde preţurile sunt mult mai mici ca în Europa, îl vei putea folosi oriunde în spaţiul Uniunii Europene. Aceasta nouă regulă se aplică pentru serviciile cu plată.

Conform unui comunicate de presă al instituţiilor europene, de la 1 aprilie "oriunde călătoriţi în spaţiul UE, nu veţi duce lipsa filmelor voastre preferate, serialelor, transmisiunilor sportive, jocurilor sau e-Book-urilor, la care v-aţi abonat acasă. Regulile vor fi aplicate pentru serviciile cu plată, însă providerii de conţinut gratuit pot face această alegere. Nu vor mai fi nevoiţi să obţină licenţe pentru alte teritorii unde călătoresc abonaţii lor” se arată în document.

Comunicatul mai aminteşte şi de eliminarea efectivă a tarifelor de roaming din iunie 2017, iar acum, de la 1 Aprilie 2018, se îndepărtează şi limitele care îi împiedicau pe cetățenii europeni să călătorească cu abonamente media digitale și conținut.

Plăteşti acasă, te uiţi oriunde în Europa, fără alt abonament local

Conform sursei citate, 60% dintre tinerii europeni spun că posibilitatea de a călători şi folosi abonamentele lor este un factor important în alegerea de a plăti servicii online. "Făcând portabilitatea o realitate este răspunsul la această preocupare și, la rândul său, îi va ajuta pe furnizorii de servicii să-şi crească numărul de abonați. Realizarea unui acord privind portabilitatea este un mare rezultat al unei strânse colaborări între instituțiile UE și companiile și părțile interesate europene; și este un alt succes al pieței unice digitale pentru cetățenii europeni", se încheie comunicatul publicat pe pagina Comisiei Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel