Fetiță de 13 ani, răpită din curtea unei case din Sibiu. Poliția română a emis o alertă națională

politie_romania_rapire
Nepalez uimit de serviciile poliției din România, după ce a fost jefuit: „În trei - patru ore, cel care m-a jefuit a fost prins”
Polițiștii români au emis o alertă de răpire, după ce o minoră a fost luată cu forța și băgată într-o mașină din curtea unei case din Tălmaciu.   

UPDATE! Fata de 13 ani răpită de patru persoane din curtea casei, în județul Sibiu, a fost găsită. Un copil de 13 ani este dus la Poliție pentru audieri.

Polițiștii anunță că au găsit-o în orașul Sibiu pe Căldărar Maria. Fata nu a fost victima vreunei infracțiuni comise cu violență.

Alerta de răpire este ridicată.

Știre inițială

O fată de 13 ani a fost răpită miercuri seara, din curtea unei case din oraşul Tălmaciu, de patru persoane necunoscute, minora fiind băgată cu forţa într-o maşină, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

"La data de 9 februarie, în jurul orei 21,20, a fost sesizată răpirea unei minore, în vârstă de 13 ani, Căldărar Maria, din localitatea Tălmaciu, judeţul Sibiu. Din cercetări a reieşit că minora, în timp ce se afla în curtea unui imobil din localitatea Tălmaciu, a fost luată cu forţa de patru persoane necunoscute şi introdusă într-un autoturism de culoare alb, marca BMW, după care s-ar fi deplasat într-o direcţie necunoscută, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.

La faţa locului, s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, pentru identificarea autoturismului în cauză.

S-a declanşat mecanismul "Alertă răpire copil", constituindu-se celula de criză, mai precizează IPJ Sibiu.

Cei care pot oferi date care să conducă la depistarea minorei în cauză sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112. 

[citeste si]

Alte știri de interes
x close