Centenar. Ministrul Intotero, eveniment românesc pentru diaspora din Spania

Bogdan Cotiga |
Data publicării:

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) continuă seria demersurilor dedicate promovării elitelor românești din afara granițelor prin Gala „100 pentru Centenar” din Spania.

 

Evenimentul va avea loc la Madrid, în 19 iulie, la Palatul Bauer (Sediul Școlii Superioare de Canto din Madrid), începând cu ora 19:00, în prezența ministrului pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, și Gabrielei Dancău, ambasadorul României în Spania, alături de reprezentanții misiunii diplomatice românești, reprezentanții autorităților locale, ai mediului asociativ românesc, membrii clerului român, precum și mass-media în limba română din teritoriu.

Această inițiativă este dedicată Anului Centenar și își propune să promoveze excelența românească și recunoașterea meritelor și a valorii aduse de membrii comunității românești din Spania. Participanții la eveniment se vor bucura de recitalul pianistei Mihaela Duma. Intotero va efectua și o vizită de lucru în Regatul Spaniei, la Madrid și Sevilla, unde va avea întrevederi cu reprezentanți ai autorităților locale și ai mediului asociativ românesc. De asemenea, ministrul va vizita Centrul de Minori din Huelva, unde se află cei doi copii ai româncei ucise la începutul acestei luni în Spania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel