Europol: Plan de amenzi pentru polițiști. Cine nu da minim o amendă e dat AFARĂ

politie_armata_amenzi_amenda_covid_coronavirus_restrictii
Sursa: MAPN
 Reprezentanții Sindicatului Europol acuză că la Tulcea există un „plan de amenzi” în pandemie, iar polițiștii care refuză să îl îndeplinească „vor răspunde cu capul în fața șefului IPJ”.

Potrivit Europol, „planul de amenzi” a revenit în plină pandemie.

Sindicaliștii scriu pe Facebook că mesajul șefilor din IPJ Tulcea este ferm pentru polițiștii care nu vor să aplice amenzi abuziv: „vor plăti cu capul”.

„Ei (polițiștii – n.r.) au fost amenințați că dacă nu vor aplica pe zi cel puțin o amendă, vor răspunde cu capul în fața șefului IPJ. Este dovada că unii manageri din Poliția Română se acoperă cu amenzile pe care le aplică polițiștii din stradă. Ce prevenire, ce apropiere față de cetățean?! Trebuia ca polițiștii să îndeplinească „planul de amenzi” ca șefii să aibă ce raporta la minister”, scriu reprezentanții Europol pe Facebook.

Ultima raportare a Ministerului Afacerilor Interne privind amenzile în pandemie este din pentru perioada 6-14 noiembrie 2020, când au fost aplicate, în totla, în țară, 66.821 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.419.512 lei.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close