Erdogan se opune vehement intrării Suediei și Finlandei în NATO: "Cum am putea avea încredere?"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat, luni seară, că nu va face concesii în privinţa admiterii Suediei şi Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică, reluând acuzaţiile privind găzduirea unor militanţi ai grupurilor separatiste kurde.

"Cum am putea avea încredere în aceste ţări!? Suedia este pepiniera organizaţiilor teroriste. Nu vom ceda în privinţa aderării la NATO a celor care aplică sancţiuni Turciei", a afirmat Recep Tayyip Erdogan, conform cotidianului Le Figaro.

Liderul de la Ankara a acuzat din nou Suedia şi Finlanda că găzduiesc militanţi ai organizaţiei separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, s-a declarat duminică "încrezător" că Alianţa Nord-Atlantică va ajunge la un acord pentru admiterea Finlandei şi Suediei, în pofida obiecţiilor formulate de Turcia. La rândul său, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că are încredere că Turcia nu va amâna luarea unei decizii privind admiterea Finlandei şi Suediei în Alianţa Nord-Atlantică.

Erdogan acuză că Suedia și Finlanda îi susține pe kurzi

 

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat vineri că nu susţine aderarea Suediei şi Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică, denunţând prezenţa unor "organizaţii teroriste" în cele două ţări nordice, referindu-se la grupuri disidente turce şi la organizaţii separatiste kurde. "Urmărim evoluţiile referitoare la Suedia şi Finlanda, dar nu avem o viziune favorabilă", a afirmat Recep Tayyip Erdogan. Duminică, Administraţia de la Ankara a transmis că vrea ca Finlanda şi Suedia să nu mai accepte prezenţa militanţilor kurzi pe teritoriile lor.

Finlanda şi Suedia au anunţat că au decis să depună cereri de aderare la Alianţa Nord-Atlantică, în contextul temerilor referitoare la activităţile militare ale Rusiei.

Eventuala integrare a Finlandei şi Suediei în Alianţa Nord-Atlantică nu va contribui la îmbunătăţirea securităţii Europei, a avertizat luni Administraţia Vladimir Putin. "Suntem convinşi că intrarea Finlandei şi Suediei în NATO nu va consolida şi nici nu va îmbunătăţi arhitectura de securitate a continentului nostru", a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de cotidianul Le Figaro. Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, a avertizat că deciziile Finlandei şi Suediei sunt "erori" care vor avea "consecinţe semnificative".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel