Două românce, acuzate că au furat banii pentru operația unui copil

copil_internat_spital
copil_internat_spital
Două femei de 45 și 50 de ani sunt cercetate de polițiști după ce ar fi furat 8.000 de lei dintr-un bagaj pe o stradă din Sibiu. Banii aparțineau unei familii din Teleorman, care venise la Sibiu cu copilul, ce urmează să fie operat la o clinică privată din oraș.

Familia din Teleorman a ajuns luni la Sibiu și s-a cazat la o pensiune din oraș. În această săptămână, copilul familiei urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale la o clinică privată. Un bagaj al familiei a rămas nesupravegheat pe trotuar pentru puțin timp, până când bărbatul a parcat mașina.

În acest timp, două femei ar fi furat din bagaj 8.000 de lei.

Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii au fost sesizați luni după-amiaza de un bărbat cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras suma de 8.000 de lei aflată într-un bagaj lăsat nesupravegheat pentru scurt timp pe strada 9 Mai din Sibiu.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt, iar în urma investigațiilor efectuate au reușit identificarea a două sibience, în vârstă de 45, respectiv 50 de ani, bănuite de săvârșirea faptei.

Marți dimineața, cele două femei s-au prezentat la sediul Poliției Municipiului Sibiu unde au returnat suma de 7.800 de lei.

Cercetările în acest caz continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a celor două femei.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close