"Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Călineşti, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni, au efectuat o percheziţie pe raza localităţii Călineşti, la domiciliul unui bărbat de 38 de ani, ocazie cu care au descoperit şi ridicat două ATV-uri, sustrase la în urmă cu câteva zile de pe teritoriul Germaniei", se precizează într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Conform aceleiaşi surse, percheziţia s-a desfăşurat într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
Cele două ATV-uri sunt evaluate la aproximativ 15.000 de euro, fiind sustrase în zilele de 2 şi 4 octombrie.
"Bunurile au fost ridicate, iar cercetările continuă, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun", precizează IPJ Argeş.
[citeste si]