Dosarul Microsoft. Claudiu Florică și Dinu Pescariu, SCĂPAȚI după o GAFĂ a procurorilor

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Tribunalul Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Claudiu Florică şi a fostului jucător de tenis Dinu Pescariu, inculpaţi pentru spălare de bani în dosarul Microsoft, în urma unei greşeli de procedură a procurorilor, informează Știrile PRO TV.

Potrivit deciziei instanţei, procesul a fost închis deoarece la dosar nu se găseşte o autorizare prealabilă a procurorului general.

„În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen. în referire la art. 16 alin.1 lit e C.pr.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Pescariu Dinu Mihail pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin.1 lit. a şi c din Legea 656/2002 cu aplic. art.5 C.pen., pentru lipsa autorizării prealabile de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen. în referire la art. 16 alin. 1 lit e C.pr.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Florică Claudiu Ionuţ pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin.1 lit. a din Legea 656/2002 cu aplic. art. 5 C.pen., pentru lipsa autorizării prealabile de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, se arată în decizia instanţei.

Art. 396, alin. 6 din Codul de procedură penală prevede: „Încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j)", iar art. 16 alin. (1) lit. e) stipulează: "lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale”.

 

Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, trimişi în judecată pentru spălare de bani

 

Claudiu Florică şi Dinu Pescariu au fost trimişi în judecată de DNA în februarie 2018 pentru spălare de bani, fapte comise de cei doi în calitate de reprezentanţi ai societăţilor Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2003 - octombrie 2004, au fost emise mai multe hotărâri de guvern, prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers a unui contractul comercial de închiriere de licenţe educaţionale Microsoft.

Procurorii spun că, în cuprinsul hotărârilor respective, s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru licenţele Microsoft, cu scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitaţii publice. Extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale Microsoft a fost aprobată prin HG 1778 din 21 octombrie 2004, fără a exista un necesar fundamentat.

„Aprobarea încheierii între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licenţe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, precum şi extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale s-au făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice (...), iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României a beneficiat Fujitsu Siemens Computers. Prin fapta reprezentanţilor Guvernului României, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu (prescrisă), s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, iar pe de altă parte - un folos necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers”, susţin procurorii.

 

Suma de 22.787.515 dolari a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani

 

DNA mai arată că suma de 22.787.515 dolari, reprezentând aproximativ o treime din folosul necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers, a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani. Pentru disimularea originii ilicite a banilor, a fost încheiat un contract de consultanţă fictiv între Fujitsu Siemens Computers şi Profinet AG.

„În baza acestui contract, au fost transferate în contul Profinet AG suma de 15.553.878,86 USD la data de 11.05.2004 şi suma de 7.233.510,86 USD la data de 30.11.2004. În perioada mai - decembrie 2014, prin subcontractarea succesivă în mod fictiv a unor servicii de consultanţă, sumele de bani au tranzitat o serie de conturi ale unor firme off-shore (Slytehrin Marketing Ltd, Zonko Overseas Ltd)”, mai spune DNA.

Procurorii susţin că persoanele implicate în operaţiunile privind disimularea originii ilicite a banilor au fost Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, ultimul fiind şi beneficiarul final al unei părţi din suma de peste 22 de milioane de dolari.

„Prin contribuţia la înfiinţarea firmelor offshore Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, precum şi la încheierea contractelor fictive de prestări servicii dintre Fujitsu Siemens Computers şi Profinet AG, respectiv dintre Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, inculpaţii au contribuit la/au dispus realizarea transferurilor bancare menţionate, care nu s-ar fi putut realiza în lipsa acestor elemente”, precizează DNA.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel