Dorian Popa, condamnat definitiv la 8 luni de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii

dorian-popa-recunoaste-ca-s-a-drogat-la-volan
Dorian Popa a fost condamnat definitiv la 8 luni de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii.

Vloggerul Dorian Popa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Bucureşti la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de doi ani, după ce a fost prins în 2023 conducând sub influenţa drogurilor.

"În baza art. 336 alin.2 Cpp cu aplic. art. 5 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cpp, condamnă pe inculpatul Popa Dorian-Laurenţiu la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal", se arată în sentinţă.

Potrivit deciziei instanţei, pe durata celor doi ani, el trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În plus, Dorian Popa are obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Domneşti, judeţul Ilfov, sau în cadrul Şcolii Gimnaziale Gheorghe Corneliu din comuna Domneşti, judeţul Ilfov, pe o perioadă de 60 de zile.

De asemenea, trebuie să plătească statului suma de 1.700 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

În seara zilei de 27 octombrie 2023, Dorian Popa a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie, în localitatea Domneşti (Ilfov), conducând un bolid de lux, îmbrăcat doar în halat.

A fost testat pentru consumul de droguri, iar aparatul drugtest a indicat un rezultat pozitiv pentru canabis.

Ulterior, el şi-a cerut scuze public pe internet, recunoscând într-un filmuleţ că a consumat canabis.

"Vreau să îmi cer scuze tuturor celor care mă urmăresc, am greşit indiscutabil, nu am circumstanţe atenuante. Îmi pare nespus de rău, am dat un exemplu negativ. Nu mă scuz, îmi asum pe deplin consecinţele acţiunilor mele. Recunosc, am consumat canabis, nu în ziua în care am fost oprit de poliţie, lucru pe care îl regret şi am ieşit pozitiv chiar şi la câteva zile după ce am consumat", a explicat vloggerul.

Alte știri de interes
x close