Doi copii și părinții lor, răniți după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, în Ialomița

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Doi copii și părinții lor au fost răniți, duminică dimineața, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara drumului, în comuna Gura Ialomiței, județul Ialomița.

Accidentul s-a produs duminică dimineața, în jurul orei 03.40, pe raza comunei Gura Ialomiței.

Potrivit ISU Ialomița, mașina în care se aflau doi adulți și doi copii s-a răsturnat în afara drumului.

Victimele au fost monitorizate de echipajele SMURD și SAJ la locul accidentului. Mama și cei doi copii au fost preluați conștienți și cooperanți. Cei trei au fost transportați la Spitalul Orășenesc Țăndarei pentru investigații amănunțite și îngrijiri de specialitate.

Șoferul, în vârstă de 67 de ani, a fost asistat medical la fața locului și a refuzat să meargă la spital.

„Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că un șofer, în vârstă de 67 de ani, din județul Constanța, ar fi părăsit partea carosabilă într-curbă, răsturnându-se în șanțul de pe marginea drumului. În urma evenimentului rutier au rezultat 3 victime, doi minori de 7 și 12 ani, și o femeie de 38 de ani, pasageri ai autovehiculului”, spun polițiștii.

În acest caz se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel