DNA a început o anchetă penală în cazul împușcării ursului Arthur

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început o anchetă penală "in rem" în cazul împușcării ursului Arthur, pentru abuz în serviciu.

Procurorii din cadrul DNA efectuează acte de cercetare pentru suspiciunea săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în legătură cu modalitatea în care au fost emise toate documentele aferente procedurii de derogare pentru unele specii de animale sălbatice, în contextul uciderii, în luna martie 2021, a unui exemplar din specia urs brun, din aria protejată Oituz – Ojdula”, anunță DNA.

Urmărirea penală se face doar cu privire la faptă (“in rem”).

„Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva vreunei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe pentru a se stabili dacă fapta intră sau nu intră sub incidență penală”, conchide comunicarea DNA.

Un dosar penal a fost deschis și de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, care fac cercetări pentru braconaj, vânarea speciilor de vânat în alte condiții decât cele ale derogării și uz de armă fără drept.

De asemenea, și Comisia Europeană analizează cazul ursului Arthur.

Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein este acuzat de organizaţiile Agent Green din România şi VGT din Austria că a ucis ilegal cel mai mare urs din România.

Reprezentanții Agent Green susțin că ursul uriaș Arthur a fost împușcat de prințul austriac la Ojdula, Covasna, într-o arie naturală protejată. Ei spun că prințul și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de Ministerul Mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna.

Dar în realitate, prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților, mai spun ecologiștii care monitorizau ursul, despre care spun că era unul de trofeu. Dintr-un maxim de 600, marele urs brun ucis avea 593 de puncte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel