DIICOT cere ajutorul SUA pentru analizele privind ADN-ul Luizei Melencu. Se solicită sprijinul specialiştilor FBI

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Procurorii DIICOT au solicitat autorităţilor din Statele Unite ale Americii sprijinul FBI pentru realizarea analizelor în privinţa ADN-ului Luizei Melencu, au precizat surse judiciare. Solicitarea a fost trimisă în SUA de Ministerul Justiţiei.

Surse judiciare au precizat că procurorii DIICOT au solicitat autorităţilor din SUA sprijinul specialiştilor FBI în realizarea analizelor ADN în privinţa Luizei. Cererea procurorilor a fost transmisă într-un timp foarte scurt de Ministerul Justiţiei.

Procurorii DIICOT au găsit, în data de 5 august, un sac cu oase şi cenuşă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că şi-a ascuns urmele. Principalul suspect al crimelor din Caracal a susţinut, la acel moment, că este vorba despre rămăşiţele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeaşi zi în care a sechestrat-o.

Însă INML a precizat, în urma analizelor, că nu a putut fi stabilit ADN-ul din rămăşiţe, deoarece oasele erau calcinate excesiv, de aceea procurorii au cerut o nouă expertiză.

DIICOT a cerut, marţi, mamei Luizei, noi probe ADN, însă aceasta a refuzat procedura, relatează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel