Demisie în Parlament: Un deputat sârb și-a depus mandatul după ce s-a uitat la materiale porno în timpul ședințelor

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
deputat_imagini_porno
deputat_imagini_porno

Un deputat sârb a demisionat marţi după apariţia unui video care îl arată uitându-se la imagini porno în timpul unei sesiuni parlamentare agitate de săptămâna trecută, a relatat televiziunea de stat.

Un video viral publicat pe reţelele de socializare îl arată pe Zvonimir Stevic, 65 de ani, uitându-se pe telefon la imagini pornografice în timpul unor dezbateri furtunoase privind normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Kosovo, fosta provincie meridională a Serbiei.

Deputatul, un veteran din Partidul socialist, formaţiune minoritară în cadrul coaliţiei de guvernare, este el însuşi originar din Kosovo şi a fost o vreme ministru adjunct pentru teritoriul care şi-a proclamat independenţa în 2008.

Incidentul a dat naştere la critici vii ale Partidului progresist sîrb (SNS), la putere, în timp ce propriul partid al deputatului respectiv i-a cerut demisia.

Demisie în Parlament: Un deputat sârb și-a depus mandatul după ce s-a uitat la materiale porno în timpul ședințelor

 

În aceeaşi şedinţă s-au produs ciocniri când deputaţii opoziţiei naţionaliste s-au ridicat ca să agite bannere care denunţau "trădarea", înainte de a fi respinşi fizic de membri ai SNS al preşedintelui Aleksandar Vucic.

Serbia şi Kosovo sunt supuse unor intense presiuni occidentale pentru a ajunge la un acord pentru a-şi linişti relaţiile tensionate, în situaţia în care este război în Ucraina invadată de Rusia.

Serbia refuză în continuare să recunoască independenţa Kosovo, proclamată de majoritatea albaneză în 2008. Susţinută de Rusia şi de China, ea împiedică Pristina sa devină membră a unei serii de instituţii internaţionale, printre care ONU, potrivit La libre Belgique

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel