DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ în dosarul în care Augustin Lazăr cere daune morale de 1 leu şi scuze din partea Ministerului Justiţiei

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Procesul prin care Augustin Lazăr, fostul procuror general al României, cere daune morale de 1 leu şi scuze din partea Ministerului Justiţiei, care se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia, a fost amânat pentru data de 22 octombrie.

Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au admis, marţi, cererea de amânare formulată de avocatul fostului procuror general şi au dispus ca toată documentaţia depusă de reprezentanţii Ministerului Justiţiei să îi fie transmisă şi lui Augustin Lazăr.

„S-a admis cererea de amânare formulată de apărătorul domnului Lazăr. Instanţa a dispus să i se comunice documentaţia depusă de Ministerul Justiţiei, care a stat la baza raportului de evaluare", a declarat Cosmin Muntean, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.

Judecarea cauzei a fost amânată pentru data de 22 octombrie.

În acest dosar, Augustin Lazăr solicită daune morale de un leu de la Ministerul Justiţiei şi publicarea unui comunicat în care să îşi ceară scuze pentru raportul privind activitatea sa. Celălalt proces, prin care Augustin Lazăr a contestat propunerea de revocare a sa din funcţie, s-a încheiat în luna mai, avocatul motivând în cerere că a încetat calitatea de procuror general a clientului său, prin pensionare.

„Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită de asemenea obligarea Ministerului Justiţiei la plata unor daune morale în sumă de 1 leu şi publicarea pe site-ul Ministerului Justiţiei a unui comunicat având ca obiect scuze publice pentru prejudiciul moral adus prin emiterea raportului", spunea, în luna mai, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, anunță Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel