De primul său Crăciun la Casa Albă, preşedintele Joe Biden a lăudat "imensul curaj" al americanilor

De primul său Crăciun la Casa Albă, preşedintele Joe Biden a lăudat sâmbătă "imensul curaj" al americanilor în special în faţa pandemiei şi i-a îndemnat să caute "lumina" şi "unitatea" în toate încercările, informează AFP.

"Anul acesta, noi am văzut imensul curaj, forţa, rezilienţa şi determinarea tuturor acelora dintre voi care îngrijesc, mângâie, educă, protejează şi servesc ţara", a scris preşedintele american într-un mesaj semnat şi de soţia sa Jill Biden, cu ocazia sărbătorii creştine.

"Voi demonstraţi, iar şi iar, că diferenţele noastre sunt preţioase şi similitudinile noastre - infinite", a mai declarat democratul, care conduce o ţară profund divizată asupra unei multitudini de subiecte.

"Ne rugăm pentru promisiunea Evangheliei, cea de a găsi lumină în tenebre, ceea ce este probabil demersul cel mai american posibil", mai spune mesajul lui Joe Biden, catolic fervent.

Preşedintele Joe Biden a lăudat "imensul curaj" al americanilor



Joe Biden şi Jill Biden, însoţiţi de noul lor prieten patruped, un ciobănesc german cu numele "Commander", au participat de asemenea la o întâlnire virtuală cu militari.

"În calitate de comandant-şef, aş vrea să profit de ocazie pentru a vă spune mulţumesc, mulţumesc. Aceasta este doar o slabă compensaţie pentru ceea ce vă lipseşte", de a petrece sărbătorile în familie, a declarat Joe Biden, în faţa unor ecrane pe care apăreau soldaţi ce se aflau în Qatar, Bahrain, România şi Colorado, precizează AFP.

"Voi sunteţi coloana vertebrală de oţel a acestei naţiuni", a mai spus preşedintele american, amintind că fiul său Beau, decedat în 2015, fusese desfăşurat în Irak, în timp ce Jill Biden l-a evocat pe tatăl său, care a servit în Marina SUA în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cuplul prezidenţial, confruntat cu o Americă obosită de pandemie şi de creşterea inflaţiei, a pus în special accentul anul acesta pe tradiţiile de sfârşit de an, fie că a fost vorba de a graţia curcanul de Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving Day) sau de a decora Casa Albă de sărbători.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy