Dăncilă, despre întâlnirea cu DIASPORA din New York: „Mă bucur să văd ROMÂNII vorbind despre progresele făcute de acest guvern”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu reprezentanți ai diasporei din New York, precizând că le-a vorbit acestora despre modul în care se va desfășura votul la alegerile prezidențiale, în afara granției, atât la secție, cât și prin corespondență, dar și despre motivele de a se întoarce în țară.

„O atmosferă extraordinară la întâlnirea de aseară cu reprezentanții comunității românești din New York! Mă bucur de fiecare dată când am ocazia să vorbesc românilor din diaspora despre lucrurile bune care s-au întâmplat de când au plecat din țară, despre toate motivele de a se întoarce pe care le au acum”, a transmis premierul, pe Facebook.

Ea a mai precizat că a discutat cu românii din New York despre programele guvernamentale, precum Diaspora Start-up și Start-UP Nation, destinate antreprenorilor, dar și despre măsurile luate de guvern pentru o cât mai bună organizare a procesului electoral - durata de trei zile a votului, organizat atât în secții de votare, cât și prin corespondență.

„Le mulțumesc pentru primirea călduroasă și pentru sprijinul consolidării relației dintre România și Statele Unite. Mă bucur să văd românii din afara granițelor vorbind din ce în ce mai des, cu încredere și optimism, despre țara lor și despre progresele făcute de acest guvern, menite să îi facă să revină pe toți aceia ce vor să se întoarcă acasă”, a conchis liderul PSD, care s-a aflat în aceste zile într-o vizită în SUA.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel