Dacian Cioloș: „Un Guvern RESPONSABIL nu-și BATE JOC de contribuabili”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Fostul premier Dacian Cioloş consideră că, prin adoptarea OUG privind măsurile fiscal-bugetare, Guvernul dă dovadă de lipsă de respect faţă de contribuabili, punându-i în faţa faptului împlinit.

„Decizia luată azi de Guvern prin adoptarea OUG privind modificarea Codului Fiscal nu va creşte salariile şi pensiile, nu va aduce bunăstare, va crea însă premisele unor măriri de preţuri în lunile care vin. Un Guvern responsabil nu-şi bate joc de contribuabili, nu aruncă în aer bursele, nu pune cetăţeanul în faţa faptului împlinit. Actul de guvernare este un act de maximă responsabilitate, pentru că de el depinde echilibrul întregii societăţi", a scris Cioloş vineri, pe Facebook.

În opinia sa, ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern reprezintă "un act de iresponsabilitate politică".

Citește și Iohannis despre PREZIDENȚIALE: „Am PRIMA șansă. Candidatura lui Cioloș NU îmi va crea o problemă"

"Să dai foc la bursă şi să ignori toate mesajele din mediul economic înseamnă dovada că ziua de mâine nu contează. Pentru PSD nu mai are nicio importanţă cine va deconta oalele sparte. Există doar ziua de azi şi foamea uriaşă de bani la buget, disperarea de a acoperi găurile pe care acest partid singur le-a creat", afirmă fostul premier.

El face un apel către cetăţeni să nu se lase păcăliţi de discursul "populist" al actualilor guvernanţi.

"Nu pândeşte nimeni din afară, nu există niciun complot împotriva binelui nostru. Există însă o intenţie clară a Guvernului de a acoperi incapacitatea de a pune pe roate economia cu taxe noi care, în cele din urmă, se vor răsfrânge tot asupra noastră, a tuturor", a mai scris Dacian Cioloş.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel