Cristian Bușoi, SUCCES în Parlamentul European!

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi anunță că a repurtat un succes important în Parlamentul European, care a adoptat creșterea bugetului pentru Cercetare în Sănătate, cu prioritate în eradicarea cancerului pediatric până în 2040.

Byșoi anunță că bugetul va crește de la 7,7 mld euro la 9,79 miliarde de euro.

”Parlamentul European a adoptat, astăzi, cele două propuneri legislative privind Programul de cercetare al UE 2021-2027 Orizont Europa. Orizont Europa va fi cel de-al 9 lea Program cadru pentru Cercetare și Inovare al Uniunii.

În calitate de responsabil al Comisiei de Sănătate și Mediu sunt bucuros că cele mai importante amendamente ENVI au fost adoptate. Acestea se referă la alinierea obiectivelor programului și la Acordul de la Paris privind schimbările climatice și la contribuția de până la 35% din fondurile totale ale programului în sprijinirea obiectivelor climatice.

Cel mai important, prin creșterea bugetului total al programului la 120 mld euro, și bugetul pentru clusterul Sănătate va crește de la 7,7 mld euro, la 9,79 miliarde de euro.

Sunt foarte onorat că, colegii mei au acceptat și au adoptat amendamentul meu ca o prima misiune și deci o prioritate absolută în Cercetare să fie "eradicarea cancerului pediatric până în 2040", în contextual în care avem nevoie de soluții inovatoare în domeniul oncologiei pediatrice pentru viitoarele generații ale Europei.

În Europa, 6.000 de copii mor, din cauza cancerului, anul, iar, în România, numărul copiilor diagnosticați cu această boală este de cel puțin 500, în fiecare an”, a declarat Cristian Bușoi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel