Credit Suisse, disponibilizează mii de locuri de muncă

Ecaterina Dumitrescu |
Data publicării:

A doua mare bancă elvețiană, Credit Suisse, a anunțat că va elimina mii de locuri de muncă, ca parte a unei strategii menite să recupereze averea diminuată după o serie de scandaluri juridice și eșecuri financiare.

Instituția bancară a precizat că își va reduce forța de muncă de la 52.000 de angajați la 43.000 până la sfârșitul anului 2025. Restructurarea locurilor de muncă vor începe anul acesta, iar prima etapă va cuprinde 2.700 de posturi, anunță swissinfi.ch.

În ultimii ani, Credit Suisse a suferit o serie de eșecuri. Noul management va încearcă să schimbe această situație printr-o revizuire radicală a operațiunilor și o nouă strategie. Aceasta își propune să reducă costurile cu 15% pentru următorii trei ani și va pune un accent mai mare pe managementul patrimoniului și operațiunile grupului în Elveția. Importante activitățile bancare de investiții ale grupului, în principal cele din SUA, vor fi vândute parțial, atât pentru a strânge numerar, cât și pentru a reduce expunerea la risc. Activele pe care banca le consideră prea riscante și de mică importanță strategică vor fi și ele vândute.

Credit Suisse va emite de noi acțiuni în valoare de 4 miliarde de franci pentru a-și consolida baza de capital slabă. Banca Națională a Arabiei Saudite, sub rezerva Adunării Generale extraordinare pe care o au programată pentru 23 noiembrie, va face o injecție de capital de 1,5 miliarde de franci elvețieni. În ultimele 12 luni, banca a înregistrat numai pierderi, cea mai mare a avut loc în al treilea trimestru din 2022, de 4 miliarde de franci. Pe lângă încetarea operațiunilor bancare de investiții, Credit Suisse a vândut participația de 334 milioane euro pe care o deținea la Allfunds.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel