Coronavirus. Proiectul „Teleșcoala”, cursurile se mută din sala de curs acasă. Monica Anisie: „Trebuie să continue pregătirea”

StiriDiaspora Team |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a informat astăzi, într-o videoconferinţă, că măsura de suspendare a cursurilor poate continua.

"Suntem conştienţi că în această perioadă nevoia de informare din partea autorităţilor către români trebuie accentuată, astfel încât să trecem cu bine de această situaţie. Măsura de suspendare a cursurilor poate continua până când nu va mai exista niciun pericol asupra sănătăţii copiilor noştri. Învăţarea este un proces continuu, pe care toţi trebuie să îl susţinem, indiferent de condiţiile speciale în care temporar ne putem afla", a afirmat Anisie.

Potrivit acesteia, suspendarea cursurilor a făcut ca şcoala să se mute din sala de clasă în spaţiul de acasă.

 

Proiectul „Teleșcoala”, pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a

 

Monica Anisie a amintit că MEC a încheiat un parteneriat cu Televiziunea Română pentru proiectul "Teleşcoala".

"Cadrele didactice vor fi sprijinite de colegii noştri din clasele Corpului Didactic şi experţii e-learning din cadrul proiectului CRED. Am decis ca MEC să încheie şi un parteneriat cu Televiziunea Română. Acest parteneriat este modalitatea prin care colegii mei cadre didactice pot ajunge prin lecţiile realizate de către ei la cât mai mulţi elevi. Pentru început, am ales ca cei cărora ne adresăm prin intermediul proiectului 'Teleşcoala' să fie elevii care trebuie să continue pregătirea pentru examenele naţionale şi anume elevii de clasa a VIII-a şi clasa a XII-a", a precizat ministrul, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel