Consumul și cultivarea canabisului, legale din 17 octombrie

Vlad Manolache |
Data publicării:

Canadienii vor putea să cultive și să consume canabis începând din toamna acestui an.

Consumul şi cultivarea canabisului vor fi legale în Canada începând din 17 octombrie, a anunţat miercuri premierul Justin Trudeau în Camera Comunelor, potrivit AFP.

Săptămâna aceasta, ambele camere ale parlamentului de la Ottawa au legalizat consumul de canabis în scopuri recreative. Din octombrie, fiecare gospodărie canadiană va putea cultiva maximum patru plante de cânepă indiană, iar fiecare persoană va putea deţine public până la 30 de grame de canabis.

A doua țară, după Uruguay

În scopuri terapeutice, canadienii puteau folosi canabisul încă din 2001. Restricţia rămâne în vigoare până la data menţionată de premier, a precizat un comunicat al guvernului, preluat de AFP.

Singura ţară unde este deja permis consumul de canabis în scop recreativ este Uruguay. În SUA, legislaţia federală incriminează posesia, comercializarea, cultivarea şi consumul acestui produs, dar nouă state au adoptat deja legi care ocolesc interdicţia la nivel naţional, iar în altele este permisă folosirea canabisului ca tratament medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel