Ciucă și Cîțu au anunțat oficial depunerea mandatului premierului desemnat: „Am decis să flexibilizăm negocierile cu partidele”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat, luni, că decizia de a-şi depune mandatul de premier a fost luată de Biroul Executiv al PNL pornind de la „realitatea matematică”, după ce nu a reuşit să „cristalizeze” o soluţie politică pentru susţinerea unui guvern minoritar.

„Aşa cum am afirmat încă de săptămâna trecută, de sâmbătă, am pornit în toate demersurile în care le-am întreprins de la realitate. Realitatea matematică este cea pe care o cunoaştem cu toţii şi am sperat că prin demersurile pe care le-am întreprins să reuşesc să cristalizez o soluţie politică astfel încât să putem să obţinem acordul pentru un guvern minoritar în parlament. Au fost două decizii ale celor două partide politice care au anunţat în unanimitate că nu vor vota guvernul minoritar, fapt pe care l-am discutat astă seară în Biroul executiv şi acesta a decis retragerea mandatului, motiv pentru care am să depun mandatul”, a afirmat Ciucă.

El a adăugat că are convingerea că toate activităţile partidelor politice trebuie să se bazeze pe dialog. „Fac din nou apel la responsabilitate astfel încât să se găsească o formulă consolidată de majoritate pentru a putea să avem un guvern”, a adăugat Ciucă.

Nicolae Ciucă a spus că „realitatea este cea care a determinat ca în această seară să se convoace BEx al PNL şi să se decidă depunerea mandatului”.

„Flexibilizarea mandatului însemna un alt mandat, ca atare în această seară, la nivelul Biroului executiv s-a decis ca eu să-mi depun mandatul şi să se treacă la flexibilizarea negocierilor pentru cel care va fi nominalizat ca premier”, a mai spus Ciucă, precizând că preşedintele este cel care desemnează un nou premier. 

 

Florin Cîțu: „Mă întristează faptul că dintr-o competiție oamenii nu au înțeles nimic”

 

Președintele PNL Florin Cîțu a anunțat luni seara că Biroul Politic Național al partidului va discuta marți situația celor 14 parlamentari PNL care au decis să părăsească grupul parlamentar liberal.

„Mâine vom discuta și cazul celor 14 parlamentari care au decis să iasă din grupul partidului. Mă întristează faptul că dintr-o competiție oamenii nu au înțeles nimic. Trebuie să mergem înainte pentru că adversarii nu sunt din interiorul PNL, ci din afară”, a spus Florin Cîțu.

Acesta a făcut un apel către parlamentari să își reconsidere poziția.

 

Orban a anunțat că se retrage din grupul parlamentar al PNL



Ludovic Orban a anunțat săptămâna trecută, în plenul Camerei Deputaților, că se retrage din grupul parlamentar al PNL. El a spus că își va continua activitatea ca parlamentar neafiliat. În discursul său, Orban l-a atacat pe „chiriașul de la Cotroceni”.

Motivul plecării este, spune Orban, faptul că nu-și poate respecta angajamentele luate în campania electorală față de cetățeni. „Nu am altă soluție pentru a fi consecvent fata de cetățenii români care mi-au acordat încrederea decât de a mă despărți, sper temporat, de colegii mei. Ceea ce s-a întamplat în ultimile patru luni depășește orice imaginație”, a spus Orban, care a invocat o confuzie politică artificială care a dus la ruperea coaliției de guvernare și a generat „circ politic”.

El a fost urmat și de alți parlamentari, care au părăsit grupul partidului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel