UPDATE. Ciucă se retrage. Își depune mandatul

premierul-desemnat-ciuca--la-depunerea-listei-guvernului-si-programului-de-guvernare-avem-nevoie-de-stabilitate-pentru-a-depasi-criza
Nicolae Ciucă, premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru a forma un nou Guvern, a decis să se retragă și să-și depună astfel mandatul. 

UPDATE, 21:25

Vicepreşedintele PNL Florin Roman confirmă că Nicolae Ciucă și-a depus mandatul.

„E o decizie clară, luată și asumată de PNL. Domnia sa ne-a informat că nu a reușit să coaguleze o susținere parlamentară necesară pentru susținerea guvernului minoritar și prin urmare, în urma discuțiilor cu colegii din partid, s-a luat această decizie de depunere a mandatului însoțită de a doua decizie, și anume cea de flexibilizare a mandatului”, a precizat Florin Roman, la Antena 3.

--------------------------

Informații deocamdată pe surse arată că Nicolae Ciucă, premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru formarea unui nou Guvern, a decis să se retragă și să-și depună mandatul. 

Din câte se pare, Ciucă a ajuns la concluzia că nu are șanse să treacă guvernul prin parlament ca urmare a eșecului negocierilor cu toate partidele. 

Biroul Executiv al PNL s-a reunit luni seară la ora 20:00

Biroul Executiv al PNL se reuneşte, luni seara, începând cu ora 20,00, în format de videoconferinţă pentru a discuta următorii paşi în criza guvernamentală, potrivit unor surse liberale.

Marţi, comisiile parlamentare ar trebui să-i audieze pe miniştrii propuşi în Guvernul Ciucă.

Preşedintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, a anunţat, luni, că Biroul Permanent Judeţean a decis susţinerea continuării discuţiilor şi negocierilor politice pentru realizarea unei majorităţi în Parlament şi formarea unui nou Guvern.

De asemenea, el a afirmat că orice amânare a rezolvării crizei politice va genera noi probleme, care îi vor afecta pe cetăţenii României, propunerea fiind ca premierul desemnat Nicolae Ciucă să-şi depună mandatul.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close