China va ajuta Rusia. Xi și Putin vor semna intrarea relațiilor ruso-chineze într-o nouă eră

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Preşedinţii Rusiei şi Chinei, Vladimir Putin, respectiv Xi Jinping vor semna - în cadrul vizitei şefului statului chinez săptămâna viitoare la Moscova - o declaraţie marcând intrarea relaţiilor ruso-chineze într-o "nouă eră", a declarat vineri Kremlinul, citat de AFP.

Cei doi lideri vor semna o "declaraţie comună privind aprofundarea relaţiilor de parteneriat exhaustiv şi a relaţiei strategice intrând într-o nouă eră", a afirmat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, citat de agenţiile ruse de presă.

În acelaşi timp, Kremlinul a salutat vineri "reţinerea" manifestată de China faţă de conflictul în Ucraina, indicând că preşedintele Xi Jinping va discuta acest subiect cu Vladimir Putin.

"Bineînţeles, conflictul din Ucraina va face parte din discuţii. Noi apreciem în mod deosebit poziţia de reţinere deplină şi echilibrul liderilor chinezi pe această temă", a declarat consilierul diplomatic al Kremlinului, citat de agenţiile de presă ruse.

Totodată, Uşakov a subliniat că Moscova acordă o atenţie deosebită întâlnirii informale a liderilor Chinei şi Rusiei din data de 20, în prima zi a vizitei lui Xi Jinping în Rusia.

Xi Jinping - Putin, întâlnire pe 20 martie



Aşa cum a anunţat anterior Kremlinul, preşedinţii Vladimir Putin şi Xi Jinping vor avea luni, 20 martie, un prânz informal şi îşi vor continua negocierile marţi, după care vor susţine o conferinţă de presă, informează EFE.

"Discuţiile între preşedintele (Putin) şi liderul chinez vor începe în a doua jumătate a zilei de luni. Va fi o întâlnire faţă în faţă, un prânz informal", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă.

Peskov a adăugat că 21 martie va fi 'ziua negocierilor' şi a confirmat că cei doi lideri vor susţine o conferinţă de presă la finalul discuţiilor lor.

"Acordăm o atenţie deosebită acestei convorbiri între patru ochi şi informală. În cursul ei vor fi discutate cele mai importante şi sensibile chestiuni legate de relaţiile dintre cele două ţări şi de politică externă", a subliniat Uşakov.

De asemenea, cei doi lideri vor difuza luni un editorial care va fi publicat într-un ziar rusesc şi unul chinez, 'un semnal important înainte de discuţiile propriu-zise', potrivit lui Uşakov.

"Sunt sigur că atât liderul nostru, cât şi cel chinez vor face un schimb de opinii cu privire la situaţia actuală în contextul evoluţiei conflictului din Ucraina", a adăugat el.

Potrivit reprezentantului Kremlinului, "o mare parte din evaluarea chineză coincide cu viziunea" rusă", notează EFE.

Beijingul "înţelege cauzele reale ale acestei crize", iar Moscova a primit de o manieră pozitivă iniţiativa propusă de China pentru soluţionarea conflictului în Ucraina, pe baza unui document publicat în 24 februarie, a indicat acelaşi consilier prezidenţial.

Putin şi Xi vor discuta, de asemenea, despre cooperarea tehnico-militară între cele două state, întâlnire la care vor participa şi ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, şi şeful Serviciului pentru cooperare tehnico-militară, Dmitri Şugaiev.

În plus, în cadrul discuţiilor ruso-chineze la cel mai înalt nivel va fi evaluată cooperarea bilaterală în domeniul energetic, iar reprezentanţi ai marilor companii din ambele ţări vor participa la un prânz comun.

În total, Putin şi Xi intenţionează să semneze în jur de 12 documente, inclusiv două declaraţii privind consolidarea cooperării strategice între părţi şi planuri de interacţiune economică până în 2030.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel