China ar putea pune punct războiului Rusia-Ucraina. Planul chinez de pace, prezentat deja Kievului, urmează analiza Moscovei 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
China semnalează că ar putea rata obiectivul de creștere economică / Foto: Captură video youtube
China semnalează că ar putea rata obiectivul de creștere economică / Foto: Captură video youtube

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a manifestat marţi un interes prudent faţă de planul de pace pregătit de China pentru a pune capăt războiului ruso-ucrainean, îndemnând totodată Beijingul să nu ajute Rusia să submineze "integritatea teritorială" a Ucrainei, relatează AFP.

Kuleba a avut în timpul Conferinţei de Securitate de la Munchen, desfăşurată la finalul săptămânii trecute, o discuţie cu cel mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi. Acesta din urmă a sosit marţi la Moscova, unde a avut deja o întrevedere cu şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, se va întâlni miercuri cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi ar putea fi primit inclusiv de preşedintele Vladimir Putin, întâlnire deocamdată neconfirmată, fiind menţionată de Kremlin doar ca fiind posibilă.

Wang Yi "mi-a împărtăşit elemente-cheie ale planului de pace chinez", a spus Kuleba în faţa presei la Bruxelles, după o reuniune cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi cu şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

"Aşteptăm să primim acest text pentru a-l studia în detaliu, pentru că nu putem trage concluzii doar după o prezentare orală. Odată ce vom fi primit documentul, îl vom examina în profunzime şi vom trage propriile noastre concluzii", a adăugat şeful diplomaţiei ucrainene.

Însă el a amintit mai departe formula de pace în zece puncte propusă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. "Noi credem că aceasta este calea de urmat, completă, concisă şi eficace", a indicat Dmitro Kuleba.

În acel plan de pace enunţat de Zelenski, acesta îi cere Rusiei să-şi retragă trupele din toate teritoriile ucrainene, inclusiv din Crimeea, şi să fie restabilite frontierele de stat ale Ucrainei, aşadar Moscova să accepte înfrângerea. De partea sa, Kremlinul a declarat în repetate rânduri că este deschis negocierilor de pace cu Ucraina, dar că nu vede nicio dorinţă din partea Kievului de a face acelaşi lucru şi a acuzat Ucraina că s-a retras de la negocieri, după ultimele tratative desfăşurate în martie anul trecut, pentru că aşa i-ar fi cerut Washingtonul.

Planul Chinei pentru pace: "Integritate teritorială", unul dintre elemente



Dar "cred că există un element comun al Ucrainei şi Chinei: principiul integrităţii teritoriale", a mai remarcat marţi ministrul ucrainean de externe. "Nu este doar un element, este o piatră de temelie", a estimat el.

"Tot ceea ce China a făcut şi va face în contextul agresiunii ruse contre Ucrainei, dacă lăsăm la o parte retorica politică şi examinăm acţiunile, ar trebui să urmărească apărarea principiului integrităţii teritoriale", a insistat Kuleba.

"Dacă o ţară din lume ajută Rusia să distrugă integritatea teritorială a Ucrainei, atunci mesajul este clar: oricine altcineva ar putea să o facă în orice altă situaţie specifică, în lume", a continuat el, după ce Zelenski a avertizat luni într-un interviu China să nu susţină Rusia în războiul din Ucraina, întrucât s-ar ajunge astfel la război mondial.

Ministrul chinez de externe, Qin Gang, a declarat marţi la o conferinţă de presă la Beijing că ţara sa este "profund preocupată de faptul că conflictul (în Ucraina) se intensifică şi devine chiar incontrolabil".

China a promis că va publica propunerea sa de "soluţionare politică" a acestui conflict săptămâna aceasta, înaintea împlinirii pe 24 februarie a unui an de când Rusia a atacat Ucraina, relateză Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel