Te lovești de o problemă deosebită și vrei să o semnalezi? Ai nevoie de ajutor pentru reintegrarea pe piața muncii? Așteptăm mesajele tale de luni până vineri între orele 9:00 și 18:00 la numărul de telefon 0722.264.462 sau pe email la redactia@stiridiaspora.ro.
Conținuțul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

EXCLUSIV  Cele mai bune programe guvernamentale de repatriere

Anca Mihailov / 8 noi 2020, 21:00 Salveaza PDF Comentarii

În ultimii ani, guvernele au acordat o atenție deosebită întoarcerii românilor în țară. Dar au alocat și fonduri substanțiale, prin programe de finanțare a unor business-uri de succes. Cel mai bun program de finanțare pentru românii întorși în țară a fost Diaspora Start-Up, care urma să se transforme în ceva și mai atractiv. Astfel de programe vor continua să fie lansate, după ce vom trece peste actuala perioadă marcată de criza sanitară.

În luna martie a acestui an, Guvernul luase decizia de a le oferi românilor care se întorc din diaspora până la 100.000 de euro din fonduri europene nerambursabile, respectiv până la 50.000 pentru fiecare student, pentru a-i ajuta să înființeze mici afaceri în România, prin două noi programe care urmau să înlocuiască, temporar, Start-Up Nation 2020.

Bani alocați prin administratori de granturi

 

Cele două noi programe aveau prevăzut un buget total cumulat de 50 de milioane de euro. Prin Innotech Repatriot-România s-ar fi oferit până la 100.000 euro pentru start-up deschis de fiecare român întors în țară – o nouă variantă pentru mai vechiul Diaspora Start-Up, prin care se dădeau până la 40.000 de euro pentru fiecare mică afacere. Pentru noua schemă de finanțare s-ar fi alocat circa 30 de milioane de euro, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.

La fel ca în cazul schemei de finanțare Diaspora Start-Up, ar fi putut să depună proiecte entități care deveneau administratori de granturi ONG-uri, patronate, sindicate, universități, companii, etc. Aceste proiecte câștigătoare ar fi primit până la 5 milioane de euro, din care alocau finanțările pentru start-up-urile românilor întorși din diaspora, în urma unor cursuri de antreprenoriat și a unui consurs de planuri de afaceri.

Celălalt program de antreprenoriat, Innotech Student, urma să acorde fonduri nerambursabile de până la 50.000 de euro studenților care vor să-și deschidă o mică afacere în România, prin același sistem, având un buget total de 20 de milioane de euro, tot prin POCU 2014-2020. Urmau să se finanțeze afacerile orientate către tehnologiile de vârf - IT, robotică, automatizări industriale, biotehnologii.

Chiar dacă au fost suspendate temporar, din cauza problemelor apărute în pandemie, aceste programe de finanțare pentru românii din diaspora se vor relua, păstrându-se formulele care și-au dovedit eficiența.

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.24
YesMy