Ce tipuri de haine pentru bebeluși nu trebuie să lipsească din garderoba micuțului tău?

Fiecare părinte se pregătește pe cât se poate de bine pentru întâmpinarea copilașului său, iar una dintre părțile preferate ale noilor părinți este alcătuirea unei garderobe. De la piese de bază până la hăinuțe de ocazie, tentația de a cumpăra câte puțin din fiecare categorie este imensă.

Cum știi însă care sunt hainele pentru bebeluși care nu trebuie să lipsească din garderoba micuțului tău? Iată două exemple de piese vestimentare de care nu te poți lipsi:

1. Salopetele din bumbac

Atunci când alegi hainele pentru bebeluși, te gândești în primul rând la siguranța copilului tău, după care la practicalitatea pieselor vestimentare. Salopetele sunt printre preferatele părinților de nou-născuți, deoarece formează o ținută întreagă dintr-o singură bucată. Așadar, în funcție de sezon și nevoie, poți să adaugi accesorii precum căciulițe sau mănuși, sau chiar alte haine precum jachete sau hanorace, însă baza ținutei vestimentare este deja formată din salopeta din bumbac.
Bineînțeles, dacă timpul este însorit, salopeta reprezintă opțiunea ideală pentru ținutele micuțului tău, iar tu poți să alegi între salopete cu mâneci scurte sau lungi.
Acest tip de hăinuțe pentru bebeluși se poate folosi în orice ambient, de la timpul petrecut afară și până la activitățile zilnice din casă, fiind sigure inclusiv pentru perioada de somn a copilului.

Care este importanța hainelor pentru bebeluși din bumbac?
Hainele din bumbac, în general, reprezintă cea mai sigură opțiune pentru garderoba copiilor. Cu atât mai mult în cazul bebelușilor, deoarece aceștia au pielea foarte sensibilă. De asemenea, bumbacul organic este un material natural, netratat cu substanțe chimice periculoase și este hipoalergenic. În acest fel, eviți cu ușurință posibilele alergii sau iritații la nivelul pielii.
Bumbacul este un material calitativ, cu atât mai mult dacă este certificat GOTS (Global Organic Textile Standard) și lasă pielea să respire. În același timp, deoarece nu reține apă, bumbacul ajută la evitarea răcelilor, iar micuțul tău poate să se simtă în largul lui în orice ambient.

2. Salopetele din softshell

Salopetele din softshell sunt potrivite în special pentru vremea mai răcoroasă, sezonul perfect pentru ele fiind primăvara sau toamna. Fiind haine pentru bebeluși ușor de îmbrăcat, acestea sunt echipate cu protecție pentru bărbie la fermoar și cu manșete groase, și au o croială confortabilă care le permite celor mici să se miște în voie.
De asemenea, salopetele sunt destul de largi încât să adaugi mai multe straturi de haine pe sub acestea, în funcție de necesitate.

De ce să folosim salopetele din softshell?

Căptușit cu fleece, softshell-ul este un material impermeabil și rezistent la vânt, perfect pentru zilele pline de aventură afară. Fiecare copilaș merită să aibă parte de momente frumoase de joacă, pace și multe descoperiri în jurul său, iar vremea nu ar trebui să fie un impediment în procesul său de dezvoltare. Chiar dacă bebelușii nu pot să aibă aceleași tipuri de activități afară precum un copilaș de peste 2-3 ani, materialul din softshell ajută ca micuțul să se simtă confortabil în aer liber, păstrându-i temperatura corpului.
Softshell-ul este un material care își păstrează forma de-a lungul timpului, și este foarte ușor de îngrijit. Nu necesită produse speciale pentru spălat și nici mașini speciale de uscat rufele, deoarece se usucă în aer liber. Prin urmare, hainele pentru bebeluși din softshell sunt practice, ușor de îngrijit și nu în ultimul rând, frumoase.
Pe lângă toate aceste aspecte legate de practicalitate, salopetele pentru bebeluși, fie din bumbac sau softshell, sunt drăguțe și la modă. Multe branduri oferă o diversitate de imprimeuri dintre care poți să alegi, de la modele simple și minimaliste, până la modele mai excentrice, care ies în evidență.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy