CCR susţine că nu a încălcat dreptul la un proces echitabil în cazul Kovesi

Andreea Cosma |
Data publicării:

Curtea Constituţională nu putea să încalce dreptul la un proces echitabil al unei persoane fizice - respectiv Laura Kovesi - deoarece în procedura menţionată s-a examinat un alt aspect care a vizat, în mod exclusiv, competenţele autorităţilor publice.

"Deşi comentariile din spaţiul public au promovat ideea încălcării de către Curtea Constituţională a dreptului la un proces echitabil al doamnei Kovesi şi a invalidării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2018, se constată că CEDO nu a efectuat un control cu privire la raţionamentul juridic şi soluţia pronunţată de Curtea Constituţională. De altfel, nici nu avea competenţa să o facă", se arată într-un comunicat al CCR transmis, miercuri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, hotărârea CEDO a stabilit încălcarea dreptului la un proces echitabil prin raportare la un cadru juridic distinct, anterior şi fără legătură cu cel analizat prin decizia Curţii Constituţionale. Acest cadru juridic se referă la aspecte pur legale, reglementate prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, şi nu la cel vizat prin decizia Curţii Constituţionale, respectiv art.94 lit. c) şi art.132 alin.(1) din Constituţie.

"În decizia menţionată, Curtea Constituţională a decis cu caracter general obligatoriu şi pentru viitor care sunt raporturile constituţionale între ministrul justiţiei şi Preşedintele României, precum şi natura actelor acestora, în procedura revocării procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în baza unei atribuţii prevăzute de Constituţie. Decizia astfel pronunţată nu poate fi cenzurată de nicio altă autoritate", arată sursa citată.

Judecătorii CCR mai spun că Laura Kovesi nu a fost parte şi nici nu putea fi parte în procedura de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională prevăzută de art.146 lit. e) din Constituţie, care vizează exclusiv raporturile dintre autorităţile publice cu privire la exercitarea competenţelor lor constituţionale, şi nicidecum judecarea unor raporturi juridice care implică persoane fizice.

De altfel, în toate legislaţiile statelor care prevăd în competenţa curţilor constituţionale soluţionarea conflictelor de competenţă dintre autorităţile publice instanţele constituţionale nu analizează drepturi şi libertăţi fundamentale.

"Aşadar, Curtea Constituţională nu putea să încalce dreptul la un proces echitabil al unei persoane fizice pentru simplul motiv că în procedura în faţa Curţii Constituţionale s-a examinat un alt aspect care a vizat, în mod exclusiv, competenţele autorităţilor publice", precizează CCR.

Potrivit sursei menţionate, în spaţiul public sunt transmise unele informaţii care nu prezintă problema de drept în ansamblul său. Curtea Constituţională recomandă "citirea celor două hotărâri cu bună-credinţă şi comentarea acestora pe baza argumentelor juridice cuprinse în cele două hotărâri".

Laura Codruţa Kovesi a câştigat marţi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) procesul prin care a contestat decizia de revocare din funcţia de procuror-şef al DNA, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei cu sediul la Strasbourg.

Potrivit CEDO, România a încălcat drepturile procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin revocarea acesteia din funcţie înainte de încheierea mandatului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel