"Permiteţi-mi, mai întâi, să adresez, în numele Guvernului şi al poporului român, cele mai calde urări de pace, prosperitate şi unitate Republicii Italiene şi tuturor cetăţenilor săi, oriunde s-ar afla în lume. Pentru că astăzi, în fiecare colţ al planetei, inima Italiei bate cu mândrie. România şi Italia împărtăşesc mult mai mult decât o simplă apartenenţă geografică la Europa. Avem rădăcini latine comune, o apropiere culturală profundă, o legătură umană şi spirituală care, de-a lungul timpului, s-a transformat într-un parteneriat strategic autentic - unul care a devenit tot mai solid. Reînnoirea şi actualizarea Parteneriatului nostru strategic consolidat, realizată în 2024, este o dovadă clară a profunzimii, vitalităţii şi a viziunii de viitor care definesc relaţiile noastre bilaterale", a afirmat Cătălin Predoiu.
Acest parteneriat reflectă angajamentul nostru comun pentru un dialog politic pragmatic, o cooperare economică consistentă şi un schimb cultural bogat şi fertil, a completat premierul.
El a subliniat că Italia este unul dintre principalii parteneri strategici ai României - atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene şi al NATO.
Potrivit acestuia, unul dintre cele mai elocvente simboluri ale legăturii dintre cele două state este reprezentat de comunitatea românească din Italia - una dintre cele mai numeroase şi mai dinamice.
"Femeile şi bărbaţii din România care trăiesc şi muncesc în Italia contribuie zi de zi la dezvoltarea societăţii italiene, aducând cu ei bogăţia culturii române, construind punţi de dialog, respect şi prietenie. În acelaşi timp, recunoaştem importanţa diasporei italiene - cetăţeni italieni care, departe de ţara natală, poartă cu ei valorile şi frumuseţea culturii italiene, devenind veritabili ambasadori ai spiritului", a afirmat Predoiu.
Italia, al doilea partener comercial al României
Şeful Guvernului a subliniat şi faptul că Italia este al doilea partener comercial al României şi un investitor esenţial, mai ales în domenii în care excelenţa şi tradiţia antreprenoriatului italian sunt bine cunoscute: industria textilă, alimentară, energetică, auto şi turism.
"Ne mândrim cu aceste realizări şi privim cu încredere spre viitor. Salutăm, de asemenea, cooperarea dintre porturile noastre - Constanţa şi Trieste - ca noduri strategice de legătură cu Europa, şi acordăm o importanţă deosebită colaborării în domeniul apărării şi securităţii. Italia este un aliat apropiat, iar împreună ne angajăm pentru stabilitate, democraţie şi pace, inclusiv prin sprijinul nostru constant şi ferm pentru Ucraina şi Republica Moldova", a afirmat Predoiu.
El a evidenţiat şi legăturile adânci în plan cultural dintre România şi Italia.
"Ne uneşte ecoul limbii latine, ne leagă valorile transmise din generaţie în generaţie, iubirea pentru frumos, pentru artă şi patrimoniu. De la schimburile academice la studiul limbii, de la sălile de clasă la catedrale şi muzee, până la mult-aşteptatul An Cultural România-Italia din 2026 şi iniţiative simbolice, cum este restaurarea statuii Sfântului Petru de pe Columna lui Traian - patrimoniul nostru comun continuă să ne inspire şi să ne apropie", a declarat Predoiu.
În context, acesta a punctat nevoia de sprijin reciproc între state, având în vedere că în plan internaţional "trăim un moment istoric complicat".
"Provocările globale - de la conflictele armate la tranziţia ecologică, de la securitatea energetică la tensiunile geopolitice - cer unitate, solidaritate şi cooperare. Mai mult ca niciodată, naţiunile care împărtăşesc valori comune trebuie să se sprijine reciproc. Italia şi România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte şi solidare. Angajamentul nostru comun pentru pace, stabilitate şi dezvoltare durabilă este o dovadă a ceea ce putem clădi împreună, cu speranţă şi încredere în viitor", a afirmat Predoiu.
În încheierea discursului său, acesta a transmis cele mai calde urări de pace şi prosperitate pentru Republica Italiană şi pentru prietenia dintre cele două popoare.
"Trăiască Italia! Trăiască România! Trăiască prietenia noastră! La mulţi ani, Italia! La mulţi ani de Ziua Republicii Italiene!", a mai spus premierul interimar Cătălin Predoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News