Carmen Dan, mesaj din CARANTINĂ în ziua moțiunii: "O zi de TRISTĂ amintire. Confirm zvonurile"

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: gov.ro
Sursa foto: gov.ro

Carmen Dan, fostul ministru de Interne în Guvernul Dăncilă, a postat un mesaj pe Facebook în care anunță că se află în izolare, după ce mama sa a fost confirmată cu virusul SARS-COV-2. 

"După o săptămână extrem de agitată, cu griji și gânduri de toate felurile legate de starea de sănătate a mamei mele, care în cursul săptămânii trecute a fost testată și ulterior confirmată cu virusul SARS-COV-2, astăzi se conturează a fi o zi de tristă amintire, atât din punct de vedere personal, cât, mai ales, politic.

Confirm astfel zvonurile conform cărora eu astăzi nu voi fi prezentă în Parlamentul României pentru a vota alături de colegii mei pentru moțiunea de cenzură împotriva guvernului Orban. În oricare alte condiții, nu cred că e nevoie să asigur pe nimeni că aș fi fost acolo. O fractură de mână sau de picior, o răceală mai mult sau mai puțin banală sau orice altă problemă de acest gen nu m-ar fi oprit să ajung în Parlament.

Altfel spus, în aceeași zi în care mama a fost confirmată eu am fost testată, iar rezultatul este negativ. Nu am simptome de niciun fel, doar că legea îmi impune să stau în autoizolare, lucru pe care îl voi respecta!", este mesajul postat de Carmen Dan pe Facebook.

Parlamentul dezbate luni, de la ora 14.00, moțiunea de cenzură depusă de PSD, intitulată „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată”. Pentru ca guvernul să fie demis este nevoie ca minimim 233 de senatori și deputați să voteze în favoarea moțiunii de cenzură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel