Bulgaria, gard la granița cu România: Săptâmânia viitoare, finalizat

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Bulgaria a finalizat peste 101 kilometri din gardul de 133 de kilometri care este în prezent construit la graniţa cu România, în ideea de a preveni răspândirea virusului Pestei Porcine Africane de către mistreţii din România care trec în Bulgaria, a declarat joi ministrul adjunct al Agriculturii din Bulgaria, Atanas Dobrev, la finalul unei inspecţii la Durankulak, nord-estul Bulgariei, transmite BTA. 

Dobrev a estimat că gardul va fi finalizat în cursul săptămânii viitoare. 

De asemenea, au fost intensificate controalele la punctele de trecerea a frontierei iar o zonă de protecţie de 10 kilometri a fost instituită în jurul fermelor de creştere a porcilor din apropierea graniţei cu România. 

Oficiali din cadrul Agenţiei pentru securitatea alimentară din Bulgaria susţin că facilităţi de dezinfectare a vehiculelor au fost instalate la punctele de trecere a frontierei cu România. Autovehiculele care intră în Bulgaria sunt verificate dacă au produse alimentare care conţin carne de porc. 

Potrivit celor mai recente date comunicate de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 677 în 132 de localităţi din aceleaşi opt judeţe din zonele de nord-vest şi sud-est ale Românei. Judeţele afectate sunt Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa şi Galaţi. 

Potrivit autorităţilor veterinare, Pesta Porcină Africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic. 

Pesta Porcină Africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel