Băiețel de 10 ani, căutat de autoritățile din Dolj. A plecat la joacă și nu s-a mai întors; hainele găsite pe malul Dunării

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Un copil de 10 ani, care a plecat ieri la joacă și nu s-a mai întors acasă, este căutat de autoritățile din Dolj. Hainele i-au fost găsite pe malul Dunării.  

Un minor de 10 ani din comuna Călăraşi, judeţul Dolj, este căutat de poliţişti, jandarmi şi voluntari din localitate, după ce joi a plecat de acasă la joacă, cu bicicleta, şi nu s-a mai întors.

"În noaptea de 15 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Dăbuleni au fost sesizaţi prin apel de urgenţă 112, de un bărbat de 35 de ani, din comuna Călăraşi, cu privire la faptul că, în cursul zilei de 14 iulie, ora 14,00, fiul său Velcea Adrian Ionuţ, de 10 ani, a plecat cu bicicleta pentru a se juca cu alţi copii şi nu a mai revenit la domiciliu. Semnalmente: înălţime 1,50 m, aproximativ 30 de kg, părul negru, tuns scurt. La momentul plecării de la domiciliu era îmbrăcat în pantaloni scurţi de culoare închisă, tricou roşu, iar în picioare purta pantofi sport de culoare albă", informează IPJ Dolj.

Potrivit sursei citate, vineri dimineaţă, pe malul Dunării, în zona localităţii Călăraşi, într-o zonă împădurită, au fost găsite o bicicletă şi articole vestimentare, care au fost recunoscute de familia minorului.

Echipele de poliţişti aflate la faţa locului, sprijinite de voluntari din comuna Călăraşi şi jandarmi din cadrul IJJ Dolj, efectuează căutări, pe mal, în zona pădurii. De asemenea, a fost solicitat şi sprijinul scafandrilor ISU Dolj şi Mehedinţi pentru căutarea în Dunăre. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel