Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a transmis un avertisment dur în legătură cu scrutinul parlamentar din Republica Moldova, programat pentru 28 septembrie. Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta a subliniat că rezultatul votului ar putea influența decisiv atât viitorul Republicii Moldova, cât și securitatea României.
„Pe 28 septembrie, seara, Putin și ai lui pot fi la granița României!”, a scris Băsescu, arătând că lupta electorală de la Chișinău este extrem de strânsă. Potrivit fostului șef al statului, forțele pro-europene și partidele pro-ruse se află „cap la cap” în sondaje, iar votul diasporei ar putea decide rezultatul, la fel ca în alegerile prezidențiale anterioare.
„Foarte probabil, ca și la prezidențiale, rezultatul alegerilor va fi decisiv influențat de votul oamenilor din diaspora. Peste un milion de cetățeni ai Republicii Moldova trăiesc și muncesc în țări ale UE, beneficiind de cetățenia română. Pe 28 septembrie, viitorul Republicii Moldova, dar și securitatea României, vor fi decisiv influențate de votul lor. O victorie a stângii pro-moscovite ar aduce în Parlament și în guvernul de la Chișinău marionetele lui Putin, iar la frontiera României o țară supusă controlului Moscovei”, a avertizat Băsescu.
El a adăugat că numai participarea masivă a diasporei și sprijinul pentru forțele pro-europene ar putea asigura continuarea drumului Republicii Moldova spre integrarea în Uniunea Europeană și menținerea securității la granița de est a României.
Alegeri legislative în Republica Moldova
Scrutinul parlamentar din Republica Moldova este programat pentru 28 septembrie, iar campania electorală se va încheia pe 26 septembrie. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC), patru blocuri electorale, 21 de partide politice și șapte candidați independenți au depus documentele necesare pentru a fi înregistrați. Din cele 32 de cereri, zece au fost respinse.
Pentru aceste alegeri vor fi deschise 2.274 de secții de votare: 1.961 pe teritoriul național, 12 pentru alegătorii din stânga Nistrului și 301 destinate cetățenilor moldoveni din diaspora. În Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși 3.298.443 de cetățeni cu drept de vot.
Ultimele alegeri legislative din Republica Moldova au avut loc pe 11 iulie 2021. Procesul electoral actual se desfășoară pe fondul unor schimbări politice majore și va fi monitorizat de organizații internaționale, care vor trimite observatori pentru a evalua corectitudinea scrutinului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News