Suedia. Trei copii, ținuți închiși patru luni în camerele lor de părinții „înspăimântați” de pandemie

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Trei copii cu vârsta înte 10 și 17 ani au fost ridicați de serviciile sociale suedeze după ce au fost ținuți în locuință timp de patru luni de către părinții înspăimântați din cauza pandemiei de COVID-19, a anunțat miercuri avocatul copiilor.

Între martie și începutul lunii iulie „copiii și familia nu a părăsit apartamentul (...) părinții fiind atât de înspăimântați de pandemie”, potrivit lui Mikael Svegfors, avocatul minorilor. Famila locuiește în regiunea Jönköping din sudul Suediei.

Copiii au fost ținuți în camerele lor și le-a fost interzis să intre în contact în interiorul locuinței, potrivit documentelor instanței administrative suedeze care a luat decizia. Pe lângă aceasta, ușa locuinței a fost bătută în cuie pentru a nu permite nimănui să iasă afară, lucru contestat de părinții copiilor.

Spre deosebire de majoritatea țărilor europene, Suedia nu a impus măsuri de carantină și a păstrat școlile deschise pentru copii sub vârsta de 16 ani, cerându-le în schimb locuitorilor să dea dovadă de responsabilitate, relatează Le Figaro.

Potrivit lui Svegfors, părinții provin „dintr-o altă parte a lumii” și nu vorbesc fluent suedeză, acesta precizând că „ei au continuat să urmărească informațiile despre pandemie din țara lor pe Internet”, fără a preciza însă țara de origine a acestora.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel